Drumuri modernizate în judeţ

Consiliul Judeţean Sibiu, prin SC Drumuri şi Poduri SA aflată în subordine, a executat în luna aprilie două lucrări de aşternere covor asfaltic, în cadrul programului anual de reparaţii şi întreţinere a drumurilor judeţene şi comunale

Actuala conducere a Consiliului Judeţean Sibiu continuă astfel proiectele de modernizare a judeţului. „Ne preocupă în continuare îmbunătăţirea infrastructurii de drumuri din judeţul Sibiu pentru că ea conduce şi la îmbunătăţirea condiţiilor de trai, la confortul cetăţenilor şi, pe termen mai lung, la dezvoltarea economică a localităţilor. Odată ce vremea a fost prielnică, am demarat lucrările de reabilitare pe drumurile judeţene care au fost cuprinse a se realiza anul acesta. Ritmul lucrărilor este unul bun şi ne dorim să ne încadrăm  în graficul pe care l-am aprobat”, a declarat Constantin Şovăială, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte.

Investiţii necesare

Primele lucrări ample s-au realizat în comuna Marpod, pe DJ 105 A Marpod-Ilimbav-Săsăuş, pe o lungime de 2,7 km, valoarea lucrărilor executate fiind de 735.000 lei. Un alt kilometru din comuna Târnava a beneficiat de covor asfaltic, pe DN 141 E Târnava, investiţie în valoare de 300.000 lei. În prezent, angajaţii societăţii de drumuri şi poduri a Consiliului Judeţean Sibiu execută lucrări de asfaltare pe DJ 105 H Arpaşu de Jos-Arpaşui de Sus, pe o lungime de 5 km, în valoare de 1,5 milioane lei. De asemenea, tot în această perioadă se execută plombări pe DJ 105 D, de la intersecţia cu DN 1 şi până la intrarea în comuna Cârţa, pe o lungime de aproximativ 1 km.

Lucrări de mai

În cursul lunii mai, sunt programate lucrări de aşternere covor asfaltic pe DJ 105 G Avrig – Racoviţa – Tălmaciu, pe o lungime de 2,5 km, lucrări estimate la 850.00 lei

Activitatea societăţii de drumuri şi poduri a Consiliului Judeţean Sibiu va fi una intensă în luna mai, întrucât vor începe şi lucrările de reabilitare pe drumurile comunale incluse în programul pe anul 2016.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*