Dulcele paradox

Românii preferă să consume mai mult produse apicole decât miere, aceasta şi datorită faptului că apiterapia autohtonă ocupă primul loc în lume, România reuşind să producă cea mai variată gamă cu cele mai bune proprietăţi, a declarat joi, la Sibiu, preşedintele comisiei știinţifice de Apiterapie a Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Apicultori Apimondia, biochimistul Cristina Mateescu.

„Din punct de vedere al produselor, al diversificării producţiei apicole, suntem încă pe primul loc, pentru că la noi nu s-a mers unidirecţional“, a explicat Mateescu, într-o conferinţă de presă.

Un borcan pe an

Potrivit sursei citate, consumatorii români cumpără în medie pe an un borcan de miere produsă în ţară, deşi aceasta a fost în 2016 cea mai bună miere exportată în Europa, relatează Agerpres. „Cea mai mare parte a producţiei de miere este exportată. În 2016, am fost pe primul loc în Europa la exportul de miere şi a fost cea mai bună miere exportată. Există companii din România care exportă în Japonia. Mierea românească de salcâm este deosebit de apreciată în Japonia. Mierea noastră în general pe piaţa europeană este foarte apreciată“, a arătat Cristina Mateescu. Românii mănâncă pe an, în medie, un borcan de miere, spre deosebire de germane, care consumă 2 kg. Totuşi, consumul de miere a crescut de zece ori în ultimii 30 de ani la noi în ţară. „Au fost făcute nişte eforturi colosale să se ajungă la un consum de circa 500 de grame de miere pe cap de locuitor, pentru că la începutul anilor 1990, consumul era de maxim 50 de grame, deci nici o lingură de miere pe an un cetăţean al României nu consuma. Acum s-a ajuns la circa un borcan de miere pe an, pentru că oamenii au început să conştientizeze valoarea nutriţională a mierii şi valoarea terapeutică. Din punct de vedere al consumului, suntem încă juniori. Prin tradiţie, la nivelul ţărilor nordice sau la nivelul Germaniei, consumul de miere depăşeşte 2 kg pe cap de locuitor, pe an, dar asta este şi tradiţia lor de a mânca turtă dulce sau prăjituri sau alte dulciuri preparate cu miere, nu neapărat mierea ca atare“, a evidenţiat specialistul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*