Duminica Floriilor la Catedrala mitropolitană din Sibiu

Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost arhiplină în Duminica Floriilor, când ÎPS Laurențiu, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi format din slujitorii Catedralei și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”.

Credincioșii au primit ramuri de salcie sfințite care simbolizează stâlpările pe care le-au purtat în mâini cei care L-au primit pe Mântuitorul Iisus Hristos la intrarea Sa în Ierusalim. Foarte mulți dintre credincioși au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

„O sărbătoare a smereniei înălțătoare”

La finalul Liturghiei, mitropolitul le-a vorbit credincioșilor despre praznicul Floriilor și despre pregătirea noastră pentru Învierea Domnului prin zilele Săptămânii Mari. „Marele praznic de astăzi este o sărbătoare a smereniei înălțătoare de care a dat dovadă Mântuitorul Iisus Hristos, alegând cea mai umilă ființă pe care să intre în Ierusalim, un asin. Însă smerenia Sa dumnezeiască a fost receptată de popor și de copiii care i-au ieșit în întâmpinare cu osanale, adică cu acele cuvinte care se cuvin doar lui Dumnezeu: «Osana, Fiul lui Dumnezeu! Binecuvântat este Cele ce vine întru numele Domnului!» Înainte de a face această ceremonie de intrare în Ierusalim, Mântuitorul a fost la masă la prietenii Săi, Lazăr și surorile sale. Stând la masă s-a repetat un act de cinstire pe care o ființă L-a adus Celui care se va jertfi. Sora lui Lazăr, Maria, a luat mir de nard de mare preț și i-a uns picioarele. Cele două surori au contribuit la primirea Mântuitorului și de data aceasta la fel cum a fost și altădată, Marta prin primirea deosebită, iar Maria printr-o devoțiune specială”, a subliniat ierarhul.

Credincioșii au avut posibilitatea să se închine icoanei praznicului și să cinstească moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei.

Tot ieri, numeroși sibieni au participat la prima Denie din Săptămâna Pătimirilor, oficiată de soborul de preoți și diaconi slujitori la Catedrala mitropolitană din Sibiu, condus de ÎPS Laurențiu. După Denie, corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza, a susținut un concert de cântări specifice acestei perioade prepascale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*