Ediţie specială

 

Sibiu Youth Orchestra va concerta sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea la Sala Thalia

Sibiu Youth Orchestra va concerta sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea la Sala Thalia

În ultima zi a anului 2012 şi prima zi a anului 2013, UCIMR a programat tradiţionalul Concert de Anul Nou.

Evenimentul îi are pe afiş, pe lângă Sibiu Youth Orchestra, condusă de Gabriel Bebeşelea, pe soprana Daliela Vlădescu, bas-baritonul Zoltan Nagy precum şi trupa de balet a Teatrului de Balet Sibiu. Programul include lucrări semnate Bizet, Ceaikovski, Wagner, Verdi, Mozart şi Strauss. Evenimentul este organizat în colaborare cu Elite Art Club Unesco şi Casa de Cultură a municipiului Sibiu.

Talent şi entuziasm

 

Sala Thalia va fi gazda evenimentului care va începe – în ambele seri –  la ora 18.00. „Toate marile oraşe ale lumii marchează Revelionul cu concerte simfonice, această idee bucurându-se de o popularitate constantă în rândul unui public foarte variat. Fiecare eveniment pe care l-am organizat în seria concertelor de Anul Nou s-a desfăşurat cu casa închisă. Asta şi pentru că aducem în fiecare ediţie o idee nouă de spectacol (balet, concert simfonic, arii de operă, costume de epocă), repertoriu atractiv, solişti excepţionali. La toate acestea aş adăuga şi prospeţimea şi calitatea unei orchestre de tineri profesionişti – Sibiu Youth Orchestra, dirijată cu mult talent şi entuziasm de la fel de tânărul Gabriel Bebeşelea (câştigătorul Concursului Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales 2011). Ediţia din acest an va fi mai specială şi pentru că îi avem alături pe dansatorii de la Teatrul de Balet Sibiu” a declarat Sebastian Gheorghiu, organizatorul evenimentului.

 

Două categorii

 

Începând cu 2009-2010, Orchestra de Tineret din Sibiu susține Concertele de Anul Nou. Biletele pentru evenimentul de anul acesta s-au pus în vânzare la Librăria Humanitas din Sibiu, magazinele Orange, Vodafone, Germanos şi online pe eventim.ro, la preţul de 50, respectiv 75 de lei.

 

7

ani de activitate a aniversat, recent, Sibiu Youth Orchestra

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*