Copiii din Sibiu prețuiesc folclorul

Să prețuim folclorul! Aceasta este îndemnul pe care îl lansează copii și cadre didactice din Sibiu în cadrul unui proiect educațional.Un simpozion dedicat cadrelor didactice, o expoziție cu peste o sută de lucrări realizate de copii din județul Sibiu și din țară, cât și un spectacol folcloric vor fi găzduite mâine, 7 iunie, la Cercul Militar din Sibiu.

Sute de copii de la școli și grădinițe din județele Sibiu, Cluj, Timiș, Satu-Mare, Argeș și Vâlcea își arată dragostea pentru tradiții în cadrul proiectului educațional „Să prețuim folclorul!”, organizat de Grădiniţele nr. 18, nr. 29 și „Căsuţa Poveştilor” din municipiul Sibiu.

Încă din luna aprilie, de la demararea proiectului, preșcolari, elevi și cadre didactice se pregătesc pentru a dovedi, prin cântec, joc și meșteșug, că știu să ducă mai departe tradițiile populare. Rezultatele muncii lor se vor vedea în cadrul a trei evenimente, organizate mâine, la Cercul Militar din Sibiu:

–        simpozionul ,,Valorizarea elementelor de cultură tradiţională în contextul didacticii actuale” (ora 11.30), deschis cadrelor didactice,

–        expoziția  – concurs “Preţuim folclorul de mici!” (orele 10-19) – ce reunește peste 100 de lucrări de artă tradițională realizate de copii,

–        spectacolul folcloric “Să prețuim folclorul!” (ora 17), în cadrul căruia vor evolua peste 150 de școlari și preșcolari.

Proiectul, inițiat de către prof. Banea Claudia de la Grădinița cu PP nr. 18 Sibiu și prof. Trifu Anca de la Grădinița ,,Căsuța poveștilor” Sibiu, este implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, Casa Corpului Didactic Sibiu, C.J.C.P.C.T. „Cindrelul – Junii” Sibiu, Asociaţia Culturală „Ceata” Sibiu și Cercul Militar Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*