Elevii și profesorii vor fi testați de COVID-19 cu teste rapide antigen, în cabinetele școlilor

Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat că se va începe testarea anti-COVID-19 în școli. Se vor folosi teste rapide antigen pentru elevi și profesori.

Elevii și profesorii cu simptome sau care sunt contacți direcți vor fi testați cu teste rapide antigen în școli, a spus Moldovan la ProTv. Acest lucru se va întâmpla din 8 februarie, când ar trebui să se deschidă școlile fizic în România.

„Testele antigen sunt relevante la persoanele care au simptome sugestive pentru COVID-19 sau la contacți. La persoanele simptomatice, senzitivitatea scade mult. Testarea se va face doar celor cu simptome sau contacților direcți”, a declarat Andreea Moldovan.

Urmează să se transmită instrucțiuni „foarte clare privind testarea antigen în școli”. În principiu, testarea va fi realizată de către cadre medicale, în cabinetele școlilor: „Cel mai corect este să se facă în cabinetul școlii. Este un test care poate să aibă un potențial de risc. Procedura nu este complicată. E foarte important ce face apoi cu informația. (…) O parte din teste sunt în țară, au fost distribuite de IGSU. Urmează să avem o centralizare a celor rămase și cel mai important e să avem teste suplimentare”, a adăugat secretarul de stat.

Cum se va merge la școală?

Teoretic, pe data de 8 februarie toate școlile ar trebui să se deschidă, în sistem tradițional, cu elevii în bănci.

Așadar, în localitățile în care rata de infectare e între 1 și 1,5 cazuri la mia de locuitori avem scenariu verde, unde toate școlile se vor redeschide fizic.

În localitățile în care rata de infectare e între 1,5 și 3, scenariul e galben, iar la școală se va merge fizic în felul următor: copiii de grădiniță, clasele primare și elevii din clasele VIII și XII. Restul elevilor vor continua cursurile online.

În localitățile în care rata de infectare e 3 sau peste 3 avem scenariu roșu, iar pentru o perioadă vor merge la școală fizic doar copiii de grădiniță și cei din clasele primare, iar restul vor face ore online.

În cazul în care rata de infectare depășește 6 cazuri la mia de locuitori, localitatea intră în carantina zonală și toți copiii fac cursuri online.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*