Elevii sibieni, încurajați să practice sportul prin „Cupa 1 Iunie”

Aproximativ 600 de copii au participat la cea de-a treia ediţie a „Cupei 1 Iunie”, susținută de PSD Sibiu.

Evenimentul a fost organizat ieri, de către Şcoala cu clasele I-VIII nr. 21 din Sibiu. Elevi ai claselor 0, I, II, II şi IV au făcut mişcare în aer liber, s-au bucurat de soare, au jucat fotbal şi au alergat în proba de ştafetă, iar la final eforturile lor au fost răsplătite cu diplome, medalii şi cupe înmânate de avocatul Horaţiu Marin, președintele interimar al organizației municipale PSD Sibiu. “Ne-am simţit excelent în mijlocul atâtor copii! Bucuria şi zâmbetele lor ne-au însenimat ziua. Susţinem şi vom susţine şi în viitor organizarea unor astfel de evenimente care să le ofere copiilor posibilitatea de a face mişcare, de a practica un sport, care să le dezvolte spiritul de competiţie. Bucuria lor ne-a molipsit şi pe noi”, a spus Horaţiu Marin.

Competiţia de fotbal a fost destinată elevilor din clasele a III-a şi a IV-a, iar cei mici, din clasele 0 şi I, s-au întrecut în probe de ştafetă, alergare şi viteză.

“Astfel de evenimente sportive dedicate copiilor sunt foarte necesare. În era tehnologiei, când cei mici sunt tentaţi să petreacă ore în şir în faţa calculatorului, a televizorului şi a tabletelor, trebuie încurajată orice activitate reuşeşte să îi aducă în aer liber, să îi covingă să facă mişcare, să petreacă timp în compania celorlalţi copii şi să le dezvolte spiritul de echipă. Şi noi vom face acest lucru. Vom continua să sprijinim organizarea unor astfel de evenimente”, a promis Bogdan Trif, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene PSD Sibiu.

„Cupa 1 Iunie” s-a bucurat de participarea lui Aron Huzu, fost preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri şi fost arbitru FIFA, o figură emblematică pentru sportul sibian. Din partea Şcolii nr. 21, pe lângă cadre didactice şi părinţi, au participat directorul Alexandru Tacoi şi profesorul de sport Darius Mara, unul dintre principalii organizatori ai evenimentului. Asociația Judeţeană de Fotbal a fost reprezentată de Lucian Lucescu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*