”Enigme” – seară de muzică britanică la Filarmonica Sibiu

Un program alcătuit în totalitate din lucrări scrise de compozitori britanici va putea fi ascultat joi, 23 ianuarie, la Filarmonica de Stat Sibiu.

Muzicienii sibieni vor fi conduși de dirijorul englez Peter Ash, iar solistă va fi pianista franceză de Lea-Yoanna Adam. Evenimentul va avea loc la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, joi 23 ianuarie 2020 și este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean.

Peter Ash

Variaţiunile pentru orchestră pe o temă originală „Enigma”, op.36 de Edward Elgar au fost prezentate în primă audiţie pe data de 19 iunie 1899, sub bagheta lui Hans Richter. În tălmăcirea titlului descoperim o dublă „enigmă”: pe de o parte enigma ce pluteşte asupra izvoarelor temei care stă la baza celor 14 variaţiuni (asemănătoare unui contrapunct generic la o melodie foarte cunoscută, cum ar fi imnul „God Save the King”), iar pe de altă parte dedicaţiilor mai mult sau mai puţin „enigmatice” ce însoţesc variaţiunile. Fiecare variaţiune este dedicată, prin intermediul unor iniţiale sau al unui pseudonim, unui prieten sau rudă a compozitorului, iar lucrarea, în ansamblu, „prietenilor care se găsesc portretizaţi în ea”.

Dirijor și compozitor, Peter Ash este cunoscut pentru premiere mondiale la festivalul din Salzburg, opera din Los Angeles și pentru propriile aranjamente după lucrările lui Jean Sibelius la Sankt Petersburg. În Marea Britanie a dirijat orchestre precum, Royal Philarmonic Orchestra, mai multe orchestre BBC, London Sinfonietta, City of London Sinfonia și Scottish Chamber Orchestra. În prezent, Ash locuiește la Londra unde dirijează orchestrele  London’s Center for young Musicians și este director artistic la London School Symphony Orchestra.

Pianistă franceză de origine română, Lea-Yoanna Adam este stabilită la Paris, unde înfințează Academia Artiștilor Muzicieni, care îi poartă și numele. Studiile muzicale extrem de complexe, sunt perfecționate la Paris, cu pianistul rus Micha Iaschin și încununate cu un master (1994) la Conservatorul din Moscova cu pianista Vera Gornostayéva. Va lucra timp de 10 ani ca asistentă a pianistei Nicole Afriat și ca profesoară la Académie Internationale de Musique de la Salle Pleyel de Paris, condusă de pianista Brigitte Bladou. Activitatea sa pianistică este recunoscută în Franța, Italia, Germania, Luxemburg, Rusia, USA, Japonia, China, atât ca pedagog cât și ca artist. În  2011 devine cetățean de onoare al Iașului și obține Medalia Muzicală pentru întreaga sa cariera artistică, recunoscută pe scenele din Europa și SUA.

Evenimentul face parte din Stagiunea 2019-2020 ”Beethovenescu”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*