Euro a urcat la 4,52 lei

Creșterea probabilității ca Rezerva Federală americană să decidă la jumătatea lunii viitoare o majorare a dobânzilor, după cea care a fost operată în decembrie, prima după aproape zece ani, a amplificat ieşirile de capital de pe pieţele de la marginea zonei euro.

În aceste condiţii, cursul dolarului american a crescut de la 4,0161 la 4,0310 lei, care reprezintă maximul ultimelor aproape 11 săptămâni, în timp ce cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 4,016 şi 4,036 lei.

Aprecierea începută vineri seară, când a fost testat pragul de 4,52 lei, a continuat şi ieri, cursul euro crescând de la 4,5063 la 4,5194 lei, maxim al ultimelor aproape patru luni.

Piaţa valutară s-a deschis la 4,5190 lei, tranzacţiile realizându-se între 4,5120 şi 4,5240 lei. Testarea pragului de 4,53 lei ar putea aduce intervenţii punctuale ale băncii centrale, interesată să limiteze deprecierea leului.

Pe lângă ieşirile de capital, leul este slăbit de îngrijorările legate de situaţia finanţelor publice în anul electoral dar şi de apropierea datei de 23 iunie, când britanicii vor decide dacă vor rămâne în Uniunea Europeană.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale la 1,11 – 1,112 franci/euro, a recuperat o parte din pierderile suferite în ultimele zile. Cursul a crescut de la 4,0550 la 4,0702 lei.

Perechea euro/dolar, care se tranzacţiona într-un culoar foarte îngust, a fluctuat între 1,12 şi 1,1242 dolari.

Eric Rosengren, şeful filialei din Boston a Rezervei Federale, a declarat că Statele Unite este pregătită să îndeplinească criteriile economice care să permită creşterea dobânzilor.

Aprecierea monedei americane, a produs scăderea preţului unciei de aur la circa 1.250 dolari.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,1235 dolari iar uncia de aur cu scadenţa luna viitoare la 1.247 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*