Euro revine la 4,64 lei

După două ședințe consecutive de apreciere, leul a pierdut teren comparativ cu principalele valute, evoluție care se manifesta și la nivelul celorlalte monede din regiune.

Cursul euro a crescut de la 4,6325 la 4,6393 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,632 – 4,641 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 fluctuau în jurul valorii de 4,637 lei.

Media dolarului american a crescut de la 3,9946 la 4,0011 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,99 și 4,008 lei.

Moneda elvețiană se stabiliza pe piețele internaționale la 1,127 – 1,13 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la la 4,1001 la 4,1116 lei.

După câteva zile de scădere, valoarea indicilor ROBOR s-a stabilizat, în condițiile în care nivelul lichidității s-a reglat în piața monetară, după șirul de operațiuni de tip repo prin care BNR a injectat circa 22 miliarde lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,10%, cel mai scăzut nivel începând cu luna iunie iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,37%. Și indicii pe termen mediu au stagnat, cel la nouă luni la 3,45%, iar cel la 12 luni la 3,50%, valori identice cu cele de la sfârșitul săptămânii trecute.

În regiune, moneda poloneză se tranzacționa față de euro între 4,303 și 4,315 zloți, iar cea maghiară între 324,5 și 326,4 forinți.

Perechea euro/dolar se tranazcționa între 1,1571 și 1,1650 dolari, pe o piață unde investitorii așteptau ședința de politică monetară a BCE, care se va desfășura mâine.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg era stabilit la prânz la 6.243,46 dolari, în ușoară scădere față de acum două zile. Piața cripto-monedelor cunoaște în ultima perioadă o restrângere a volumului de tranzacționare, care este însoțită de o scădere a valorii lor. Astfel, Ethereum, a doua monedă ca importanță, după bitcoin, a pierdut în ultimele săptămâni circa 12%.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*