Euro se apropie de 4,47 lei. Iată ce efect economic a avut votul pentru Ponta

Raportul euro/leu a fluctuat într-un culoar îngust, tendința fiind una de depreciere, apărută într-un context regional, determinată de pozițiile de protecție pe care le-au luat investitorii.

Cursul euro a crescut de la 4,4601 la 4,4677 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,4670 și 4,4730 lei. Maximul a fost atins la deschiderea pieței, votul negativ din Camera Deputaților – prin care a fost respinsă cererea de începere a urmării penale a premierului Ponta – aducând euro sub pragul de 4,47 lei.

Cursul dolarului american, care se deprecia pe piețele internaționale în fața euro, a coborât de la 4,0057 la 3,9644 lei, cotațiile din piața valutară fluctuând între 3,944 și 3,977 lei.

Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,044 și 1,05 franci/euro, a urcat de la 4,2615 la 4,2676 lei.

Monedele din regiune aveau, de asemenea, o evoluție depreciativă față de euro, sub efectul recentelor alegeri parlamentare din Turcia și a temerilor legate de ieșirea Greciei din zona euro. Moneda poloneză se tranzacționa între 4,163 și 4,179 zloți, mai sus cu peste 0,5% față de minimul de luni, iar cea maghiară între 312,4 și 314,1 forinți.

Presupusa declarație, de la întâlnirea G7, a președintelui Obama, care este negată vehement de administrația americană, referitoare la faptul că aprecierea dolarului este prea mare, a menținut perechea euro/dolar pe o pantă ascendentă. Tranzacțiile de pe piețele internaționale se realizau la 1,1248 – 1,1344 dolari, mai sus cu 3 cenți americani față de vinerea trecută.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*