Europa sibienilor

„Cine decide viitorul Europei? De data asta, trebuie să ne asumăm toți responsabilitatea pentru ca viitorul să fie mai bun. Atunci când toată lumea votează, toată lumea câștigă!“, este mesajul Europe Direct Regiunea Centru în perspectiva alegerilor europarlamentare din luna mai.

Acesta organizează pentru cetățenii din Regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu), în parteneriat cu Asociația Forum Apulum, patru dezbateri-concurs pe tema alegerilor europarlamentare și participării la vot în Alba Iulia, Sibiu, Târgu Mureș și Brașov. Dezbaterea de la Sibiu este programată pe 15 aprilie, în Aula Magna a ULBS.

Câștigătorii vor participa, în august, la o tabără de leadership unde vor avea loc ateliere cu specialiști în comunicare, media și democrație.

Membrii echipelor de concurs vor primi câte un tricou a cărui culoare va determina echipa, iar la final obiecte promoționale și diplome de participare. În cadrul fiecărei dezbateri, organizatorul va alcătui un juriu, care va decide echipa câștigătoare, luând în considerare criterii predefinite și votul publicului și va desemna două persoane din rândul concurenților pentru a participa la tabără. Al treilea câștigător va fi ales din public, prin tragere la sorți.

Înscrierile se fac pe http://europedirect-adrcentru.ro.


Cosmin PAL

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat