Evadare culturală în Transilvania

Pentru a 19-a vară, Festivalul ICon Arts Transilvania inovează formule culturale, oferind şi anul acesta un bogat program artistic întins pe o perioadă de 16 zile.

Evenimentele vor avea loc în perioada 24 iulie – 8 august în satele de patrimoniu din sudul Transilvaniei, în grădinile conacelor şi la umbra cetăţilor fortificate, dar şi pe scenele în aer liber ale Filarmonicii de Stat din Sibiu. Intrarea va fi liberă la majoritatea evenimentelor, programul complet fiind disponibil pe iconarts.ro.

Surprize binevenite

Festivalul atrage în fiecare an publicul căutător de noi experienţe culturale, ediţia cu numărul XIX pregătind o serie de surprize menite să răspundă nevoii de cultură şi exprimare artistică după lunga perioadă de restricţii. Din aceleaşi motive, organizatorii au ales să păstreze dimensiunile întinse ale festivalului, adăugând noi destinaţii pentru o vacanţă transilvăneană autentică. Publicul este invitat, astfel, să-şi construiască propriul itinerariu la festival, fiindcă fiecare zi vine cu o propunere inedită de a petrece timpul liber.

Sub semnul lui Brukenthal

Pe lângă fermecătoarele spaţii cu poveşti renascentiste precum Biertan sau Richiş, ediţia de anul acesta invită vizitatorii să descopere localităţile Cund – cu un eveniment special la Valea Verde Retreat, Copşa Mare – cu a sa misterioasă biserică fortificată, şi Avrig – locul în care va avea loc festivitatea de închidere, în grădina impresionantului Palat Brukenthal, sărbătorind, totodată, 300 de ani de la naşterea baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei din a doua parte a secolului al XVIII-lea.

Fără limite

În fiecare an diferit, evitând formule stereotipice, Festivalul ICon Arts Transilvania formează un spaţiu cultural dinamic în care tinerii muzicieni români se pot afirma participând la master class-uri susţinute de nume importante ale muzicii clasice internaţionale. Oportunitatea este egal împărtăşită şi de publicul spectator invitat să redescopere creativitatea fără limite ale muzicii clasice şi de jazz, alături de bogăţia peisajelor naturale şi istorice la care se adaugă, nu în ultimul rând, generozitatea gazdelor.

Gastronomia locală transilvăneană, odinioară cunoscută în plan european, renaşte prin eforturile de restaurare ale patrimoniului care atrag turişti din toată lumea.

La Sala Thalia

„Note pe firmament“, „Opera Sunset“, „Grădina ritmurilor epice de vară“ sunt câteva titluri ale concertelor de anul acesta susţinute de artişti remarcaţi pe unele dintre cele mai mari scene naţionale şi internaţionale. Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, 24 iulie, de la ora 19.00, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu unde va concerta ICon Arts Ensemble. Vor fi prezentate lucrări în primă audiţie absolută compuse special pentru acest eveniment de către Andrei Petrache (RO), Robert Crehan (UK), Aine Mallon (IRE), Thomas Vieira (SUA), rezultate ale Programului de compoziţie ICon Arts coordonat de Philip Cashian, şeful catedrei de compoziţie al Academiei Regale de Muzică din Londra. Evenimentul va marca debutul ICon Arts Ensemble în calitate de ansamblu rezident de muzică nouă al Filarmonicii de Stat din Sibiu, în urma unei lungi colaborări de succes dezvoltată pe cuprinsul ultimilor ani.

Eveniment major

Festivalul ICon Arts Transilvania, aflat la cea de-a 19-a ediţie, este unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate artelor contemporane din România, având misiunea de a susţine scena tânără prin facilitarea accesului la formare de nivel înalt cu artişti de renume internaţional, dar şi de a îmbogăţi oferta culturală cu evenimente inovatoare, imersive, promovând patrimoniul României, mobilitatea culturală, contribuind astfel la dezvoltarea economiei locale în satele transilvănene, puternic afectate de restricţiile ultimilor doi ani.

ICon Arts este un proiect al UCIMR – Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România dezvoltat în parteneriat cu Exces Music şi Filarmonica de Stat din Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*