Evaluare Națională: Rezultatele finale vor fi afișate mâine

Rezultatele finale la Evaluarea Națională, după rezolvarea contestațiilor, vor fi făcute publice mâine, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.Înainte de depunerea contestațiilor, 111.510 candidați (75%) care au participat la Evaluarea Națională au obținut medii peste 5, în vreme ce 37.137 (25%) au luat medii sub 5. 241 de candidați au obținut media generală 10 (cei mai mulți în județul Iași — 23), iar 16 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

Prima repartizare computerizată în învățământul liceal de stat pentru absolvenții de gimnaziu va avea loc pe 19 iulie.

Pe 28 iulie va fi organizată a doua repartizare computerizată și se va afișa de către fiecare unitate de învățământ liceal de stat lista candidaților repartizați în acea unitate în a doua etapă.

A treia repartizare computerizată a absolvenților clasei a VIII-a, care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapelor anterioare, va fi pe 1 și 2 septembrie.

În ceea ce privește admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă repartizarea acestora se va desfășura în perioada 27 — 29 iulie.

Între 11 și 13 iulie se va face repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi. Între 14 și 16 iulie vor avea loc înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*