Agitație mare la PSD Sibiu! Fostul președinte al organizației municipale încearcă să preia din nou controlul.


Text & video: Cosmin PAL


Astăzi, de dimineaţă, Gheorghe Suditu, s-a prezentat în fața sediului organizației municipale PSD Sibiu, din Parcul Astra, pentru a prelua cheile biroului. Suditu susține că a obținut în instanță repunerea sa în funcția de președinte și le-a fluturat în față foștilor colegi o ordonanță președințială a Tribunalului București.

Cer să se respecte legea“, a spus Gheorghe Suditu.

Avocatul Horațiu Marin, actualul președinte interimar al organizației municipale, a refuzat să îi înmâneze cheile sediului și susține că demiterea lui Suditu a fost statutară. Totodată, Marin afirmă că organizația PSD Sibiu a făcut apel la decizia Tribunalului București și așteaptă să se judece cauza.

Circul s-a mutat apoi la sediul organizației județene a PSD Sibiu, unde discuțiile s-au aprins și mai tare. Aici, Gheorghe Suditu a fost însoțit de câțiva susținători printre care și Florin Orlățean, fostul președinte executiv al filialei. Discuțiile au degenerat în acuze reciproce, duse de susținătorii lui Suditu până la limita penibilului.

În replică, Horațiu Marin a declarat: „Din păcate, am asistat la un circ mediatic organizat de dl. Gheorghe Suditu, care împreună cu 7-8 persoane nu a făcut altceva decât să aducă grave prejudicii de imagine partidului prin comportamentul avut“.

Codrin Ștefănescu cere excluderea lui Gheorghe Suditu din PSD

Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a reacționat după circul care a avut loc astăzi la PSD Sibiu și a cerut excluderea lui Gheorghe Suditu din partid.

„Organizația PSD Sibiu sub noua conducere și-a făcut curățenia bine meritată și așteptată și de colegii din țară. Rămânem șocați când vedem că, totuși, instanța dă o decizie năucitoare, cum este cea prin care domnul Suditu, suspendat din funcția de președinte al organizației municipale a PSD, este repus în funcție cu o decizie judecătorească. Adică, într-un partid colegii se hotărâresc să-și facă o analiză internă; hotărâsc în unanimitate să suspende un lider de filială din foarte multe motive, din milioane de motive, acela pur și simplu ignorând decizia colegilor săi. Trebuie să înțeleagă tot județul și PSD Sibiu că domnul Suditu a ignorat opinia tuturor. Trece în instanță și, culmea, obține în democrația noastră, chiar originală, o decizie prin care este repus în toate funcțiile, peste capul unui partid întreg. În acest sens, am înțeles care sunt mișcările unui grup foarte bine organizat la noi, acolo, în PSD Sibiu, de care văd că domnul Bogdan Trif, cu toată amabilitatea și cu toată tinerețea lui, nu poate să-l scape. Și atunci trebuie să-i dăm o mână de ajutor tânărului nostru coleg Bogdan Trif în sensul următor: eu voi recomanda, în mod oficial, domnului Bogdan Trif și organizației PSD Sibiu, adică Biroului Permanent Județean, să-l excludă de domnul Suditu din partid și să punem punct acestei situații. Aceasta va fi un mesaj și pentru alții, puțini, din așa-zisa grupare Suditu, care trebuie să înțeleagă că acum, câteva luni, ne-am luat la revedere de la ei în mod prietenos, le-am spus «Pa», nu le mulțumim pentru ce au făcut pentru noi, că nu avem nici un motiv. Văd că ei se agață cu disperare de funcții pe care nu le merită, de funcții de care și-au bătut joc și de poziții în care au sfidat pe toată lumea, proprii colegi din partid, organizația în sine, cetățenii județului și, în ultimul rând, conducerea centrală a partidului. Prin urmare le-am recomandat domnului Bogdan Trif și colegilor lui din conducere să ia o măsură serioasă: au toate motivele, iar de la București vor fi susținuți fără echivoc, să conducă mai departe în stilul ăsta filiala și să o reformeze exact în parametrii aceștia. De aceea, cred că ideea de a face o ședință și de a analiza excluderea lui Suditu este binevenită, binemeritată și susținută de toți. Cu asta am pus punct și trebuie să mergem mai departe“, a susținut Codrin Ștefănescu.

2 comentarii

  1. Cindrea Jr. a scris:

    Un gunoi comunist care nu îi lasă pe acești tineri capabili să își facă treaba!
    Împușcați-l, apoi aveți liniște!
    Succes, PSD Sibiu!

  2. Satula de prosti a scris:

    CE naiba mai vrea si bosorogul asta?
    Nu i-a ajuns ciolanul?
    Mosule dute cu pupincuristii tai ca va cauta moartea.
    Esti penibil si nu ai pic de demnitate.
    Florine tata, te credeam mai destept de atat, esti varza frate.
    IAR tu omule cu inceput, lasa gura mica ca nu mai merge.

Lasă un răspuns