Expoziţie de armament şi tehnică militară NATO la Academia Forţelor Terestre Sibiu

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” va găzdui, sâmbătă, 15 iunie, în intervalul orar 10.00-13.00, o expoziţie de tehnică şi armament din dotarea Regimentului 2 Cavalerie din Forţele Armate ale SUA din Europa, Batalionului 26 Infanterie al Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est din Craiova şi a unităţilor militare din garnizoana Sibiu.

Expoziţia este organizată în cadrul exerciţiului multinaţional „Saber Guardian 2019” (SG19), care se desfăşoară în perioada 3-24 iunie, în diferite locaţii din România, Bulgaria şi Ungaria, având ca principal obiectiv evidențierea coeziunii, unității și solidarității statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în timp scurt, oriunde în Europa. Activitățile de instruire în comun din România includ exerciții tactice de stat major și cu trageri de luptă, forțări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităților și secvențe cu specific medical. Pentru eficientizarea activităților de instruire în context internațional, SG19 este conexat cu o serie de exerciții naționale și multinaționale, numărul total de militari participanți ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 țări aliate și partenere (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina, și SUA), dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României, informează reprezentanții AFT Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*