Raluca Turcan: Fac un apel pentru prudență şi responsabilitate bugetară în acest an electoral!

Raluca Turcan

Raluca Turcan

Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, consideră că Parlamentul trebuie să urmărească cu atenţie iniţiativele legislative aflate în dezbatere publică şi să reziste tentaţiei de a împovăra bugetul de stat în acest an electoral. „Toţi oamenii politici trebuie să reziste „mirajului” electoral, altfel dezamăgirea de după alegeri se va întoarce împotriva lor şi a bunăstării ţării!”, avertizează deputatul liberal.

Ultimele două legi privind pensiile speciale pentru parlamentari şi pentru primari nu fac altceva decât să erodeze sistemul de pensii şi să încalce principiul contributivităţii, a precizat Turcan, într-un comunicat de presă. Ea adaugă că votarea legii privind pensiile pentru aleşii locali creează o presiune asupra bugetului, care poate să ducă atât la blocarea sistemului de pensii, cât şi la diminuarea bugetelor pentru investiţii şi dezvoltare. Doar pentru această lege există peste 16.000 de potenţiali beneficiari, iar efortul bugetar este de 469 de milioane de lei. „Cu aceşti bani s-ar putea construi şi dota, după ultimele standarte, peste 150 de şcoli. S-ar putea plăti fără întârzieri sau plafonări abonamentele elevilor şi profesorilor navetişti, s-ar putea construi cantine pentru elevi şi studenţi sau s-ar putea plăti cursurile de perfecţionare a tuturor cadrelor didactice”, este de părere Raluca Turcan.

Raluca Turcan

Președinte PNL Sibiu

Vicepreședinte PNL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*