Familia tradițională în societatea contemporană, dezbătută la Biblioteca ASTRA

Filiala Sibiu a Uniunii Salvați România organizează vineri, 16 iunie, dezbaterea cu tema „Familia tradițională în societatea contemporană”.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 18, în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (corpul B), și va fi moderat de Traian Belei. Vor participa: pr. prof. dr. Constantin Necula, prof. dr. Sebastian Moldovan, prof. dr. Simona Câmpean, sociolog, Dan Barna, deputat USR în Parlamentul României, Eniko Gall, de la Asociația ALEG.

Nevoia acestei dezbateri vine în contextul propunerii de modificare a Constituției inițiate în 2015 de Coaliția pentru Familie. Inițiativa a declanșat dispute aprinse și a evidențiat clivaje adânci în societatea românească. Nu întâmplător, dezbaterea s-a concentrat în jurul noțiunii de „familie”, un concept care și-a dovedit cu acest prilej complexitatea, fiind abordat deopotrivă teologic, juridic, sociologic, economic și chiar politic. Care e rolul familiei în societate? Există o familie „modernă” opusă familiei „tradiționale”? Care sunt problemele cu care se confruntă familiile din România? Cine încearcă să le rezolve și cum? Acestea sunt câteva dintre întrebările care își vor căuta răspunsul în cadrul acestui eveniment.

„Ca partid nou, care nu a fost nici el ocolit de disputele din jurul acestei teme, USR încurajează cultura dialogului și încearcă să ofere un mediu pentru exprimarea vocilor avizate din societate, din medii cât mai variate. Imperativele convorbirilor sunt, bineînţeles, decența, echilibrul și respectul reciproc al interlocutorilor. Suntem siguri că, în ciuda punctelor de vedere antagonice, dezbaterea va respecta limitele bunei cuviinţe şi expunerii de argumente, în buna tradiţie a civilizaţiei sibiene”, anunță reprezentanții USR Sibiu.

Dezbaterea de vineri va debuta cu scurte intervenții ale invitaților, care apoi vor interacționa cu publicul în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*