Familiile se „duelează” pe pârtie, la Arena Platoș

family race 2Cea de-a treia ediție a concursului de ski și snowboard dedicat exclusiv familiilor va avea loc duminică, 10 ianuarie, în complexul Arena Platoș din Păltiniș. Concursul este unul de tip slalom uriaș cu fanion dublu și va avea loc pe pârtia B1. Sâmbătă, înscrierile vor fi deschise la ora 8 în apreski și se vor închide la ora 09:30. Cei care doresc să se înscrie în avans o pot face prin e-mail, pe adresa concurs@arenaplatos.ro.

Pentru înscrierea în concurs, fiecare familie trebuie să fie reprezentată de minim trei membri, respectiv doi adulți și un copil sau un adult și doi copii. Concurenții pot utiliza atât schiuri, cât și plăci de snowboard. Competiția este compusă din două manșe iar cei mai buni timpi realizați de fiecare dintre membrii familiei vor fi cumulați pentru rezultatul final care va genera punctajul de concurs. Ratarea unei porți de slalom duce automat la descalificarea concurentului pentru manșa respectivă. Concursul nu are taxă de înscriere, însă se va achita o garanție de 30 de lei pentru numărul de concurs, garanție care va fi returnată la final. Ședința tehnică va avea loc la ora 10 și primul concurent va porni la ora 11. Manșa a doua este programată la ora 13.45, iar ceremonia de premiere la ora 15.45. Concurenții vor fi premiați cu produse oferite de Brand Circus și Hervis.

Ultimele ediții ale acestui concurs au fost primite excelent, iar la start s-au aliniat, de fiecare dată, peste 20 de familii care s-au întrecut pentru marele premiu. Distracția a fost maximă, cu puștani de 4-5 ani sau bunici trecuți de 60.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*