FC Hermannstadt în sferturile de finală ale Cupei României

Echipa sibiană a ajuns în sferturile de finală ale Cupei României după ce a câștigat, la mijlocul săptămânii, la Tg. Mureș, pe Stadionul „Trans-Sil”, pe FC Voluntari. La finele celor 90 de minute, FC Hermannstadt s-a impus cu scorul de 3-0 (1-0). Acesta este al doilea succes consecutiv al echipei sibiene într-un meci oficial, după victoria de la Iași, scor 2-0, cu echipa locală Politehnica, în ultima etapă a turului sezonului regulat.

Scorul a fost deschis de Jordan N’Kololo în minutul 38. Atacantul a reluat în plasă, de la 10 metri, mingea scăpată din brațe de portarul Dinu Moldovan la o centrare a lui Daniel Tătar din flancul stâng. Petrișor Petrescu a majorat diferența în minutul 52 dintr-o lovitură de la 11 metri acordată pentru un henț în careu al lui Kabasele. Rezultatul final a fost stabilit în ultimul minut de portughezul Kuca, aflat la primul meci în tricoul echipei FC Hermannstadt. Kuca a reluat în plasă, cu latul, un balon primit de la Tsoumou.

Acesta este al treilea succes obținut de echipa sibiană în fața formației FC Voluntari. În urmă cu un an, tot în Cupa României, dar în faza șaisprezecimilor de finală, FC Hermannstadt s-a impus cu 1-0, după prelungiri, pe Stadionul „Municipal” din Sibiu. La vremea respectivă gruparea ilfoveană era deținătoarea Cupei României și a Supercupei. În această toamnă, cele două echipe s-au întâlnit în Liga 1, la Tg. Mureș, câștig de cauză având tot sibienii, care s-au impus cu 4-0.

Reamintim că FC Hermannstadt a disputat finala Cupei României, în sezonul precedent, fiind învinsă cu scorul de 2-0, pe „Arena Națională”, de CSU Craiova.

Antrenorul Vasile Miriuță a folosit următoarea formulă de echipă: Toma Niga – Biel Company, Cătălin Pîrvulescu, Nemanja Mijuskovic, Ionuț Stoica, Daniel Tătar – Ilja Antonov, Petrișor Petrescu, Lucian Dumitriu (min. 82 – Kuca) – Jordan N’Kololo (min. 60 – Juvhel Tsoumou), Ștefan Blănaru (min. 70 – Pedro Moreira).

Următorul meci oficial al echipei sibiene este programat sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 18:00, la Sf. Gheorghe, cu Sepsi OSK din localitate. Întâlnirea contează pentru etapa a XIV-a, prima a returului. Înaintea acestui joc, FC Hermannstadt ocupă locul 13 în clasamentul Ligii 1, cu 11 puncte, în vreme ce Sepsi e pe 7, cu 19 puncte.

Protestul suporterilor

Suporterii echipei sibiene vor organiza, astăzi, de la ora 17, un protest față de mersul încet al lucrărilor privind modernizarea stadionului. „A sosit timpul ca suporterii sibieni să se întoarcă din nou acasă, de aceasta data va fi însă diferit. De aceasta data nu vom mai lua parte la un meci de fotbal în care este angrenată echipa ce a făcut cinste acestui oras, de data aceasta suporterii sibieni se strîng în fața stadionului municipal să protesteze pentru o cauză, aceea de a stopa nesimțirea, lipsa de interes și de a trage un semnal de alarmă firmei căreia i-a fost destinată reabilitarea Stadionului Municipal Sibiu. Noi, D’acii 2017 Sibiu ținem cont de dorința suporterului sibian și organizăm un protest autorizat (mult cerut) în data de 2 noiembrie (vineri), ora 17:00 în fata stadionului municipal sibiu. Acum este momentul cel mai potrivit pentru suporterii sibieni să își manifeste dorința ca echipa noastră să revină ACASĂ și să încercăm împreună să stopăm amânările repetate lipsite de baze reale, lipsa de interes și nesimțirea din partea celor implicați în reabilitarea Stadionului Municipal Sibiu. Vă așteptăm în numar cât mai mare la acest protest prin care dorim să modificăm mersul lucrarilor la stadion!“, este mesajul organizatorilor protestului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*