FC Hermannstadt primește vizita „multinaționalei” Foresta

Fotbaliștii sibieni revin în fața propriilor suporteri pentru întâlnirea cu Foresta Suceava.

Partida va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 11.00, pe Stadionul „Municipal” din Sibiu.

Antrenorul Alexandru Pelici, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că și-a avertizat jucătorii asupra faptului că nu va fi un meci ușor cu Foresta, chiar dacă aceasta ocupă ultimul loc în Liga 2 și a acumulat până acum doar 4 puncte. Tehnicianul a remarcat faptul că, după ce a început campionatul numai cu juniori, Foresta a transferat o echipă întreagă, iar marea majoritate a jucătorilor sosiți la Suceava între timp sunt stranieri cu bune calități individuale. Pelici a mai adăugat că sucevenii vin la Sibiu cu un moral bun după ce, în urmă cu o săptămână, au obținut primul lor succes în acest sezon, în fața unei echipe cu pretenții. „Ne așteaptă un joc dificil, datorită faptului că nu avem foarte multe informații despre echipa din Suceava, o echipă care s-a întărit, care a transferat 11 fotbaliști de la începutul campionatului. Citeam astăzi că au mai sosit doi, un marocan și un francez. Sunt vreo 8 jucători din destul de multe țări, jucători care au valoare individuală bună, dar care probabil suferă la capitolul omogenitate. Actualul antrenor nu a avut timpul necesar să lucreze la acest aspect. Indiferent cum ar fi, Foresta a furnizat surpriza etapei trecute, prin acea victorie în fața Mioveniului, o echipă foarte bună a campionatului, greu de bătut în special în deplasare” a declarat Pelici.

Din lotul echipei sibiene pentru acest meci nu va face parte Daniel Tătar, care e suspendat. „Va lipsi Tătar, care e suspendat pentru cumul de cartonașe. În rest, avem tot lotul la dispoziție”, a mai spus tehnicianul, care s-a arătat bucuros pentru revenirea la antrenamente a lui Ștefan Blănaru după accidentarea suferită în jocul de la Satu Mare.

Pelici speră ca, la ora meciului, terenul să se prezinte în condiții bune de joc, chiar dacă la Sibiu se anunță ploi în următoarele două zile. „Dacă va ploua foarte mult și terenul va fi foarte greu, este posibil să ne dăuneze construcția. Sper să nu fie chiar așa, să nu fie apă sau bălți pe teren, să nu avem de suferit din punctul ăsta de vedere. Până acum n-au fost probleme cu suprafața de joc. Sper ca nici de acum înainte să nu fie probleme, pentru că în mod sigur noi vom fi echipa care vom conduce ostilitățile”, a completat Pelici.

Sibienii au un motiv în plus să câștige meciul cu Foresta

„Alb-roșiii” vor să îi dedice un eventual succes mijlocașului Lucian Dumitriu, care a împlinit astăzi 25 de ani, el făcând parte din lotul sucevenilor în sezonul precedent. „Va fi un meci dificil, pentru că Foresta a schimbat majoritatea jucătorilor de anul trecut și nu sunt prea multe informații. Din punctul meu de vedere, cred că o să-i „dovedim”. Doar trei jucători din vechiul lot mai sunt acum la Foresta, Stănescu, Cerlincă și italianul Masella, dar acesta din urmă nu va juca”, a spus Dumitriu.

Blănaru a reluat antrenamentele

Vârful de atac Ștefan Blănaru e nerăbdător să revină pe gazon, după cinci săptămâni de absență. „Blană” nu se sperie de concurența pe post și își dorește ca, împreună cu ceilalți colegi din ofensivă, să îl pună în dificultate pe antrenorul Alex Pelici în momentul alcătuirii echipei. „De luni am început antrenamentele la capacitate normală. Voi mai face câteva zile de recuperare. Am avut o mare „foame” să revin pe gazon și sper să reintru și eu în circuitul primei echipe cât mai curând. Sunt un luptător și cred că voi trece cu bine peste acest moment. Era normal ca, după ce mă accidentasem, echipa să mai transfere pe acest post și alți jucători, nu putea rămâne numai în unul sau doi atacanți. Îmi doresc ca, în momentul în care voi reveni, să-i dăm bătăi de cap domnului antrenor. Dânsul va decide cine va juca”, a declarat Blănaru.

 

Echipa a doua a clubului sibian va evolua sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 17.00, în deplasare, cu ACS Ghiroda, în cadrul etapei a V-a a Ligii 3, seria a IV –a.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*