Flagrant în Sibiu. Proxenet prins după ce a obligat și bătut o minoră să se prostitueze

Un bărbat de 33 de ani din Argeș a fost prins în Sibiu, fiind bănuit că a racolat, bătut și obligată o fată de 17 ani să se prostitueze într-un club din Elveția.

Potrivit Poliției, bărbatul a fost prins în flagrant în judeţul Sibiu, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier Sibiu.

A avut loc și o percheziţie la locuinţa proxenetului, în urma căreia oamenii legii au descoperit şi ridicat obiecte şi înscrisuri cu valoare probatorie.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada iunie 2019 – ianuarie 2020, bărbatul ar fi racolat o minoră de 17 ani, din Piteşti, pe care ar fi exploatat-o sexual în Elveţia.

DIICOT a transmis că: „există suspiciunea rezonabilă că, în perioada iunie 2019 – ianuarie 2020, inculpatul C.I. a recrutat o persoană vătămată minoră asupra căreia a exercitat agresiuni fizice, cât și amenințări și a constrâns-o să accepte practicarea prostituției, într-un club de pe teritoriul Elveției, sumele de bani obținute fiind transferate în totalitate către suspect”.

Azi, bărbatul va fi prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*