Biroul Electoral Judeţean Sibiu a admis plângerea ACL Sibiu cu privire la distribuţia de materiale denigratoare ale PSD prin Poşta Română.

Potrivit unui comunicat de presă al ACL Sibiu, Biroul Electoral Judeţean a dispus încetarea difuzării materialelor de campanie ilegale ale PSD şi a sesizat instituţiile statului să ducă la îndeplinirea acestei decizii.
„Acesta este un prim pas prin care dreptatea învinge demagogia şi minciuna PSD-istă. România lucrului bine făcut este România competiţiei loiale şi nu a minciunii, incompetenţei şi a furtului. În cei doi ani și jumătate de guvernare, PSD a muncit din greu la contracte din bani publici, la racolarea de primari şi la aranjamente subterane în detrimentul interesului public. Nici în campania electorală nu a renunţat la proastele obiceiuri. Singurul proiect de ţară promovat de PSD este scandalul, incompetenta şi minciuna”, acuză deputatul Raluca Turcan, copreşedinte ACL Sibiu.

Lasă un răspuns