Cea de a 17-a ediţie a festivalului-concurs „Vară, vară, primăvară“ a fost câştigată de o tânără de numai 19 ani, din Suceava, Andra Ioana Matei, cea care a primit şi trofeul festivalului. Premiul I i-a fost decernat interpretului Marian Medregoniu, din Mehedinţi, premiul II a ajuns la sibianca Ionela Sterp, iar premiul III a fost câştigat de Letiţia Boroi, din Argeş. Surpriza festivalului de la Sibiu a fost Stela Botez, din Republica Moldova, care a primit premiul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii“ Sibiu. Ionela Sterp, originară din Jina, a reuşit să impresioneze spectatorii, motiv pentru care, prin vot direct, a primit Premiul publicului. Festivalul-concurs al tinerilor interpreţi de muzică populară „Vară, vară, primăvară“ s-a desfăşurat în perioada 3-5 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu.

Lasă un răspuns