Întâlniri în cartiere. Fodor îi caută pe sibieni

Primăria Sibiu derulează o a treia etapă de consultări publice în scopul definitivării Strategiei de Dezvoltare Urbană Durabilă a municipiului Sibiu pentru perioada 2015 – 2023. Această etapă constă în întâlniri directe cu cetăţenii din fiecare cartier, pentru a afla opinia lor cu privire la dezvoltarea zonei în care locuiesc şi pentru a-i implica în luarea deciziilor care privesc administrarea oraşului.

DSC_0448Primele întâlniri din această etapă abordează cele mai intens populate cartiere ale Sibiului: Hipodrom și Vasile Aaron. „Am dorit să ne întâlnim direct cu cetăţenii din fiecare cartier, să mergem noi, administraţia locală, spre aceştia. Este ocazia noastră de a afla direct cum văd locuitorii dezvoltarea zonei sau a cartierului în care locuiesc, dar şi evoluţia întregului oraş. Mi-aş dori să fie un dialog real care să ne ajute să identificăm nevoile cetăţenilor şi apoi să găsim o modalitate de a le introduce în documentul strategic la care lucrăm. Îi invit pe sibieni să participe în număr cât mai mare”, a precizat primarul interimar Astrid Fodor.

Strategie multianuală

Municipalitatea şi partenerii săi în elaborarea acestui document, Fundaţia Heritas şi Camera de Comerţ şi Industrie Sibiu, au stabilit un număr total de 11 întâlniri care vor avea loc în lunile februarie şi martie 2016 în cartierele oraşului. Concluziile întâlnirilor vor fi consemnate, iar proiectele fezabile şi viabile vor fi introduse în Strategia de Dezvoltare Urbană Durabilă a Municipiului Sibiu pentru 2015 – 2023, alcătuită din direcţii de dezvoltare şi proiecte concrete care vor fi finanţate din bugetul local şi din alte surse atrase, rambursabile şi nerambursabile.

Chestionare și dezbateri

Prima sesiune de consultare a publicului pentru elaborarea strategiei a avut loc în luna iulie 2015, când Primăria Sibiu a transmis spre completare un chestionar care se referea la realităţile din prezent ale Sibiului. Nu mai puțin de 850 de sibieni au răspuns acestui chestionar, oferind astfel administraţiei locale un feedback cu privire la realitatea prezentă în oraş, dar şi propuneri de proiecte care se referă la un cartier sau la întreg oraşul.

În august 2015, a avut loc a doua sesiune de consultări, fiind organizate patru întâlniri cu reprezentanţi din diverse domenii: administraţie locală, asistenţă socială, cultură, sport şi turism, protecţia mediului şi ocuparea forţei de muncă. S-au discutat provocările şi soluţiile pentru domeniul economic, al educaţiei şi al dezvoltării urbane, al culturii, patrimoniului, turismului, sportului, dar şi pentru domeniul mobilităţii urbane, al mediului şi infrastructurii, al sănătăţii şi serviciilor sociale.

P

Programul primelor trei întâlniricartierele Hipodrom I şi II – marţi, 2 februarie, ora 18, sala festivă a Colegiului Economic „George Bariţiu“ (strada Oituz, nr. 31)cartierele Calea Dumbrăvii, Hipodrom III şi IV – miercuri, 3 februarie, ora 18, sala festivă a Colegiului Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna“ (Aleea Turnu Roşu, nr. 2)cartierul Vasile Aaron – joi, 4 februarie, ora 18, sala festivă a Şcolii Gimnaziale „Regele Ferdinand“ (strada Şureanu, nr. 1)Programul următoarelor întâlniri va fi publicat pe site-ul Primăriei Sibiu – http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/dezvoltarea_economica, în mass media şi în spaţiile de afişaj din oraş.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*