Fodor o dă la întors cu zona metropolitană

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat vineri, că îşi doreşte crearea unei zone metropolitane, dacă aceasta va putea atrage mai mulţi bani europeni.

„În funcţie de cum se va hotărî alocarea fondurilor, vom relua discuţia. Deocamdată, (…) se va rămâne la vechiul sistem, în sensul că municipiile reşedinţă de judeţ vor avea sumele alocate. Deci, noi am făcut propuneri în sensul că sistemul acesta este ok pentru că municipiul reşedinţă de judeţ este motorul care trage înainte regiunea, dar să ne putem să ne asociem, să putem să creăm o zonă, să ne lase putere de decizie, asociere între localităţi, zonă metropolitană şi în cazul acela să primeşti o sumă în plus. Dacă, de exemplu, două oraşe sau două localităţi se asociază, pentru această asociere să se poată primi un procent în plus. Acestea sunt propuneri la UE”, a spus primarul Astrid Fodor.

Primarul Sibiului nu îşi doreşte doar să creeze pe hârtie o zonă metropolitană, care să nu fie funcţională în realitate.

„Zona metropolitană mi-o doresc în măsura în care va fi ceva funcţional, să creăm o zonă doar pe hârtie şi ea să nu fie funcţională, nu ne ajută cu nimic. Pe mine mă interesează municipiul Sibiu, dar, dacă zona metropolitană poate deveni un sistem funcţional, să putem finanţa proiecte comune, nu doar să ne aşezăm la o masă şi să spunem şi „da” şi „bine” şi în rest să nu facem nimic, nu este o temă. Ea poate deveni o temă dacă într-adevăr aceste probleme pe care le ridicăm constant faţă de noul ciclu de finanţare vor deveni realiste”, a explicat Fodor, în cadrul unei conferinţe de presă, citată de Agerpres.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*