Fodor și Bibu, pe aceeași lungime de undă

Infrastructura sportivă devine, cel puțin declarativ, o prioritate a administrației locale. Pentru prima oară după foarte mulți ani, aleșii își pun problema, la modul serios, să susțină dezvoltarea sportului prin construcția unei noi săli polivalente, înființarea unui club sportiv municipal și amenajarea de noi baze sportive în Sibiu.

Primarul Astrid Fodor, revenit în funcție cu forțe proaspete, a hotărât să înființeze un grup de lucru și le-a cerut consilierilor locali, în ședința ordinară de azi, să transmită până luni un e-mail în care să-și anunțe disponibilitatea de a face parte din acest grup de lucru. „Este nevoie de investiții mari, este o problemă care interesează întreaga comunitate, deci este de discutat“, a afirmat Fodor.

Jalbă la Primărie

Măsura vine după ce liberalul Adrian Bibu, consilier local și director al Sălii Transilvania, a avut o intervenție amplă pe tema infrastructurii sportive. „M-am consultat și cu alți oameni de sport înainte, nu vreau să critic, ceea ce vă prezint vreau să fie constructiv. Formarea unui club sportiv municipal este un subiect care a apărut și pe lista de priorități a doamnei primar în campania din 2016 și cei din comunitatea sportivă salută această inițiativă“, a subliniat Bibu. Acesta a amintit și de un memoriu transmis administrației locale în 16 februarie 2018, semnat de 15 cluburi sportive și asociații din Sibiu, prin care se ridică problema lipsei infrastructurii sportive.

De ce nu rămân sportivii în Sibiu?

Bibu susține că, în lipsa unui club municipal, sportivii sibieni care fac performanță sunt nevoiți să plece din Sibiu. „Sportivii sibieni nu rămân în Sibiu, deoarece nu au posibilități financiare. Pleacă și evoluează la cluburi unde există resurse. Vi-l dau aici drept exemplu pe Daniel Nartea, care este olimpic la judo, și pe Daniela Cârlan, olimpică la atletism. Și mai sunt și alții. De ce ar mai trebui să facem un club sportiv municipal? Vă dau exemplul de la Oradea, al CSM Oradea, care este campioană en-titre la baschet. Clubul sportiv de acolo este susținut de Primăria Oradea. Ca să înțelegeți diferența, alocarea financiară este dublă față de cea de la Sibiu. Asta nu înseamnă că trebuie să alocăm și noi dublu, dar este mult mai ușor. Ar trebui să găsim soluții de finanțare alta decât agenda sportivă, astfel încât și echipa de handbal a Sibiului, dar și FC Hermannstadt să aibă o situație financiară pe parcursul campionatelor. CSM ar putea gestiona bazele sportive ale municipiului și să le pună la dispoziția cetățenilor“, a mai spus directorul celei mai mari săli polivalente din Sibiu.

O nouă polivalentă

Pe termen lung, Sibiul are nevoie de o nouă polivalentă, a cărei capacitate să atingă 12.000 de locuri, a mai apreciat Adrian Bibu. „Aici putem atrage competiții internaționale sportive majore: Cupa Davis, campionate europene de tenis de masă, gimnastică… Aceste competiții, din păcate, merg azi la Cluj, deoarece Sala Transilvania, pe care eu o conduc, este depășită cu cele 1.600 de locuri ale sale. Putem atrage evenimente culturale și concerte. Fără să mă fi documentat, consider că sala ar rezolva, parțial, și Festivalul Internațional de Teatru, până avem o sală dedicată. O locație posibilă ar fi Calea Șurii Mici, cu următoarele avantaje: construirea unui spital, apropierea de autostradă, nu este nevoie de defrișări sau asanări, există discuții și despre construirea în zonă și a unui stadion, din informațiile pe care le am“, susține Bibu. Referitor la sălile de sport de la unitățile de învățământ, acesta a afirmat că, deși sunt suficient de multe, nu sunt amenajate corespunzător.

ASTRID FODOR | primar: „Suntem pe aceeași lungime de undă. Propun să constituim un grup de lucru, din Consiliul Local, cine dorește, cu specialiști și din aparatul administrativ al Primăriei.“

În timp ce aleșii locali pun la cale alte investiții, suporterii sibieni așteaptă rezolvarea situației rușinoase a Stadionului Municipal, despre care nu amintește nimeni, în nici o ședință publică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*