Fondurile nerambursabile, acum la îndemâna tuturor

Foarte mulți tineri din Sibiu se arată dornici să-şi deschidă propria afacere. Centrul de Elaborare Proiecte Unionale (CEPU) a organizat, la Sibiu, o conferinţă de prezentare a oportunităţilor de accesare a fondurilor europene și naţionale nerambursabile. Zeci de sibieni din întregul judeţ au luat parte la eveniment, în speranţa că ideile lor de afaceri au şansa de a atrage bani europeni.

Margareta LUPUeta@mesageruldesibiu.ro

DSC_0026Seminarul de informare „Fonduri europene pentru afacerea ta” s-a desfăşurat sâmbătă, la hotelul Ramada. Prezentarea a fost susţinută de Claudiu Fişcă, Key Account Manager CEPU Târgu Mureş. „Noi am început această serie de conferinţe în toate oraşele mari ale ţării şi nu numai în oraşele mari, încercând să ajungem direct la sursă, adică să ajungem acolo unde ştim că sunt şanse reale, unde oamenii sunt într-adevăr pregătiţi şi au posibilităţi reale. Pentru că a-ţi dori o finanţare europeană sau guvernamentală este una, dar, în realitate, lucrurile sunt puţin mai dificile. Trebuie să fii foarte bine pregătit, să îndeplineşti anumite condiţii, să deţii informaţiile importante, care să îţi fie de folos. Aceste informaţii încercăm să le ducem noi la sursă, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Acum punem accent pe mediul urban, pentru că, potrivit ultimelor informații de la autoritățile oficiale, se va deschide foarte curând un nou program: Programul Operaţional Regional 2.1 pentru microîntreprinderi”, a menționat Claudiu Fişcă.

Interes crescut

Organizatorii evenimentului au fost impresionaţi de numărul mare de participanţi prezenţi la Sibiu, în special tineri dornici să-şi deschidă propria afacere. „În Sibiu, interesul a fost foarte mare, au venit foarte multe persoane interesate să obţină o astfel de finanţare. Tocmai de aceea, vom reveni aici. Sunt situaţii în care oamenii vin cu o activitate în minte, vor ceva anume şi pleacă de la noi cu altă idee, pentru că sunt posibilităţi pe care le au pe anumite domenii de activitate, dar nu ştiau despre aceste posibilităţi. Noi îi informăm şi exploatăm foarte bine aceste posibilităţi, pentru a ajunge la finanţare”, explică reprezentantul firmei mureșene.

Solicitări multe

Potrivit reprezentanţilor CEPU, „bani sunt suficienţi, însă foarte important este să îi şi accesăm, ca să nu se mai întâmple ca în primul exerciţiu financiar, când am stat foarte slab la nivelul accesărilor de fonduri europene“. Aceste întâlniri au tocmai rolul de a lămuri anumite lucruri, de a elimina din suspiciunile care există şi de a-i îndruma pe cei interesaţi de accesarea fondurilor europene şi guvernamentale, de a la prezenta opţiunile şi oportunităţile. „Noi primim, în medie, peste 40-50 de solicitări pe zi. Sunt oameni interesaţi, care sună, întreabă, ne trimit e-mailuri etc. Dintre acestea, ajung să semneze un contract cu noi poate cinci, deoarece restul nu sunt pregătiţi sau nu îndeplinesc deocamdată criteriile de eligibilitate. Dar asta nu înseamnă că ceilalţi nu au şanse, ci doar că au nevoie de timp pentru a se pregăti, iar noi le creăm premisele. Există mereu alternative. Aşa, de exemplu, se poate semna un astfel de contract, pe CNP, persoană fizică, urmând ca apoi, în funcţie de dinamica programelor, de interesele solicitantului să ne putem reorienta, acesta având obligația să se constituie în S.R.L., P.F.A., I.I. etc.”, spune Fişcă.

În fiecare zi, CEPU primește câteva zeci de solicitări de la potențiali clienți, a precizat Claudiu Fişcă

În fiecare zi, CEPU consiliază zeci de potențiali clienți, a precizat Claudiu Fişcă

Societate cu experienţă

Centrul de Elaborare Proiecte Unionale (www.cepu.ro) și-a început activitatea la Târgu Mureş în anul 2006 și este o firmă specializată în accesarea fondurilor europene și naționale nerambursabile. „Scopul nostru primordial este ca, prin realizarea de succes a proiectelor, clienţii noştri să obțină cât mai multe subvenţii nerambursabile, din resursele unionale ce stau la dispoziţia României. Obţinerea finanţării pentru clienţii noştri este o componentă cheie a activităţii de consultanţă practicată de noi. Majoritatea proiectelor de finanţare întocmite și elaborate de CEPU SRL şi adresate programelor cu fonduri nerambursabile au fost admise de către autoritățile competente”, arată dr. Jozsa Zoltan Sandor, administratorul CEPU SRL. Clienţii firmei sunt persoane fizice, IMM-uri şi micro-întreprinderi de pe tot teritoriul ţării. După 8 ani încununați de succes, CEPU este cunoscut pe piaţa românească, clienţii sunt multumiţi şi revin, solicitând întocmirea de noi proiecte. În ultimii 8 ani de activitate, societatea a obținut sprijin financiar nerambursabil pentru proiecte în valoare totală de circa 58 de milioane de euro, realizând peste 440 de proiecte de finanțare, în aproape toate domeniile care au fost finanţate în perioada 2007-2013, fapt ce dovedeşte că atragerea fondurilor nerambursabile nu este deloc imposibilă.

Şansa fiecăruia

Elementară în drumul spre obţinerea de fonduri europene este informaţia. „Din experienţele acumulate pe parcursul ultimilor 8 ani, am concluzionat că multe societăţi, mulți întreprinzători nu au luat în considerare posibilitatea participării la proiectele unionale datorită lipsei de informare şi de ori­entare în domeniu. Informaţia potrivită, la momentul potrivit, accederea la oportunităţile existente pot fi vitale şi utilizabile, oferind succesul sigur pentru societăţile care doresc să beneficieze de ele. De-a lungul anilor, am elaborat un plan de acțiune, care cuprinde mai multe etape de lucru, cu ajutorul cărora vă putem ajuta în atragerea finanţărilor nerambursabile. Ideile bune de afaceri merită și trebuie finanțate, dar ele primesc finanțare numai dacă sunt incluse în proiecte bine și corect întocmite, elaborate și selectate pentru finanțare. Pregătirea din timp a cererilor de finanțare este importantă, deoarece, în multe cazuri, sistemul «primul venit, primul servit» poate să excludă de la finanțare proiectele depuse în ultimul moment”, conchide dr. Jozsa.

Peste 440 de proiecte câștigătoare

Tipuri de proiecte întocmite şi câştigate până acum de CEPU SRL: sprijinirea introducerii standardelor internaţionale (ISO), sprijinirea micro-întreprinderilor, agricultură, achiziționare de aparatură medicală pentru cabinete medicale și veterinare, turism, comerţ, dezvoltarea sistemelor IT, dezvoltare regională, industria prelucrătoare, producţie, stimularea înfiinţării de noi micro-întreprinderi de către tineri, energie regenerabilă, construcţii, sprijin pentru start-up-uri, profit reinvestit etc.

FOTO:

3 Comments

  1. Vacaroiu says:

    Am platit cepu 3000 lei in 2014,si in afara de cateva emailuri nu am primit nimic.Sunt foarte agresivi,promit intreg universul pana cand te pacalesc sa trimiti banii….apoi doar emailuri si minciuni…am fost la tg.mures,si mi-au prelungit contractul,ramane doar sa-i actionez in judecata.

  2. Gabriel says:

    Salut asi dori sa ma contatctai nu vreau sa patesc ca dumneavoastra 0736565468

Dă-i un răspuns lui Gabriel Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*