FOTBAL: La Cisnădie se fac planuri pentru Liga a III-a

Luna iunie a fost extraordinară pentru sportul din orașul Cisnădie.

După ce echipa de handbal a orașului a promovat în Liga Națională, zilele trecute, a venit rândul echipei de fotbal să-și asigure un loc în divizia a treia a fotbalului românesc. FC Măgura Cisnădie a trecut la baraj de Flacăra Horezu din județul Vâlcea, cu scorul general de 2-1 (în tur, acasă 0-0, în retur, în deplasare 2-1). Practic, cisnădienii au reușit să anuleze în bună măsură eșecul de anul trecut de la barajul de promovare în Liga a III-a. Acum, la Cisnădie, suporterii trăiesc momente de bucurie, iar autoritățile locale, în frunte cu primarul Gheorghe Huja, fac planuri pentru ca participarea în Liga a III-a să fie cât mai merituoasă.

Fotbalul va fi sprijinit în continuare

Fanii fotbalului local din Cisnădie au motive să fie mândri

Fanii fotbalului local din Cisnădie au motive să fie mândri

Primarul Gheorghe Huja a avut, la începutul săptămânii trecute, o întâlnire cu antrenorii și jucătorii echipei de fotbal, pentru a-i felicita pentru performanța obținută. „Ceea ce au reușit antrenorii și jucătorii echipei de fotbal este un lucru extraordinar. Au reușit să treacă peste eșecul de anul trecut, iar acum trăim momente de bucurie. Noi, Primăria și Consiliul Local, vom sprijini în continuare echipa de fotbal în viitorul sezon al Ligii a III-a. Nu ar fi corect din partea mea, ca și gospodar ar orașului, să nu apreciem astfel de performanțe“, afirmă Huja. Edilul din Cisnădie a promis că pentru viitoarea ședință a Consiliului Local Cisnădie va propune un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local, prin care să fie alocate fonduri pentru echipa de fotbal. „Voi discuta cu aleșii locali, pentru a asigura sumele necesare participării în Liga a III-a. De asemenea, am discutat și vom continua să ținem legătura cu oamenii de afaceri din Cisnădie pentru a sprijini în continuare sportul din Cisnădie. Vom încerca să atragem fonduri, însă costurile vor trebui să fie destul de reduse, pentru ceea ce ne putem permite“, afirmă Gheorghe Huja. Edilul orașului a dat asigurări că vor fi sume decente, mai ales că fondurile administrației locale trebuie împărțite și în alte domenii de activitate sau investiții în infrastructura locală. În opinia aleșilor din Cisnădie, activitatea sportivă este sprijinită îndeaproape, în condițiile în care sportul în alte orașe in județ aproape că nu există.

Experiență și calitate

FC Măgura Cisnădie nu și-a fixat încă un obiectiv pentru viitoarea ediție a Ligii a III-a. Echipa antrenată de Neluțu Luca este experimentată, iar cei mai mulți dintre jucători sunt obișnuiți cu meciurile din eșaloanele superioare ale fotbalului național. Lucru certificat chiar în returul de sâmbătă de la Horezu, unde experiența, valoarea și munca tinerilor jucători, precum și priceperea tehnicianului au dus la succesul promovării.


(Cosmin PAL)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*