FOTO: Restaurarea bisericii fortificate din satul Alma Vii, la jumătatea drumului

„REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii” este un proiect complex integrat de restaurare și reconversie funcțională a bisericii fortificate din satul Alma Vii, comuna Moșna, județul Sibiu. Finanțarea în valoare de 500.000 de dolari a fost câştigată de Fundația Mihai Eminescu Trust în urma unui concurs de proiecte desfășurat anual la nivel mondial prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Scopul proiectului este salvarea unui monument de importanță internațională, construit la începutul secolului al XIV-lea de comunitate, și pus acum în pericol din cauza schimbărilor în structura comunității.

În același timp, proiectul își propune să transforme satul Alma Vii într-un model internațional de bune practici de dezvoltare locală și regională autentică, durabilă, prin integrarea conservării și valorificării durabile a patrimoniului cultural.

Proiectul „REVEAL Alma Vii” include, pe lângă restaurarea bisericii evanghelice, acţiuni ce au ca scop redarea ei comunităţii şi folosirea ei în scopuri culturale, educative şi turistice.

Acest proiect face parte din conceptul „Satul de Sine Stătător”, dezvoltat de Mihai Eminescu Trust; scopul acestuia fiind de a revitaliza comunităţile locale şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii localnicilor prin valorizarea responsabilă a patrimoniului cultural şi natural. „Satul de Sine Stătător” urmăreşte implicarea oamenilor din comunitate, precum şi folosirea de cunoştinţe, unelte şi tehnici tradiţionale.

„REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii” se desfășoară pe o perioadă de 27 de luni și cuprinde 16 etape importante de implementare. Proiectul a început în septembrie 2019 și se va finaliza în luna decembrie, anul acesta.

„Primul scop foarte important al acestui proiect este salvarea și punerea în siguranță a bisericii evanghelice, care face parte din ansamblul bisericii fortificate din Alma Vii, monument categorie A de pe lista monumentelor istorice din Romania. Prin atingerea primului scop, restaurarea bisericii evanghelice, reușim să predăm comunității pluriculturale un monument salvat, de fapt obiectivul cel mai vizibil și vizitat din satul lor, iar comunitatea va putea culege roadele acestui demers încă foarte mulți ani de acum înainte.

Suntem onorați să putem menționa Ambasada Statelor Unite ale Americii printre partenerii fundației. Am avut alături încă din prima clipă un partener foarte apropiat și deschis pentru noi proiecte în viitor, pe care ne dorim să le începem după finalizarea acestui proiect, la finalul anului. Sunt sigură că acest proiect va avea un impact regional și național în domeniul restaurării exemplare și al turismului responsabil. Pe plan local, vorbim deja de un impact prin atragerea tot mai multor familii din România și Europa care se instalează în satul Alma Vii”, declară Caroline Fernolend, președintele Mihai Eminescu Trust.

Proiectul continuă eforturile Fundației de reintegrare armonioasă a monumentului în viața comunității. Scopul proiectului „REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii” este acela de a crește sentimentul de coeziune socială și de a-i motiva pe locuitori să lucreze la îmbunătățirea standardului de viață actual, păstrându-și totuși stilul de viață tradițional.

Până în prezent, au fost finalizate în proporție de 90% lucrările de restaurare a acoperișului bisericii și a structurii de rezistență a acestuia, începute în vara anului trecut. Totodată, au fost realizate lucrări de subzidire în interiorul și exteriorul bisericii, dar și două serii de săpături arheologice în dreptul sacristiei, solicitate în avizul primit pentru proiectul tehnic din partea Comisiei Naționale pentru Monumente Istorice.

Constructorii s-au axat pe lucrări la rezistența și învelitoarea clădirii, la nivelul de apărare 2 și la șarpantă au fost înlocuite elementele degradate, au fost revizuite, recondiționate și montate piese originale din lemn la structura șarpantei. A fost demontată învelitoarea, țigla și solzii, inclusiv coamele, și au fost sortate țiglele bune. Pentru acestea din urmă, s-a efectuat un tratament biocid cu săruri cuaternare de amoniu împotriva depunerilor biologice, prin pensulare sau pulverizare.

S-au montat șipci noi rășinoase pentru țigle. Procesul a fost urmat de montarea țiglelor ceramice de tip „solzi”, noi și vechi, și s-a executat o fixare mecanică la fiecare țiglă cu șuruburi, cuie sau sârme anticorozive. Țiglele ceramice noi de tip solzi pentru înlocuire, maxim 50%, au avut aceeași dimensiune cu cea originală – țiglă manuală sau recuperată de la alte construcții. S-au montat țigle ceramice solzi de completare cu fixare cu mortar var-nisip pe zona aticelor și frontoanelor. Coamele ceramice noi și vechi au fost montate cu prindere mecanică și fixare cu mortar var-nisip, iar coamele menținute pe poziție au fost rostuite. Piesele de învelitoare au fost fixate cu mortar de var-nisip cu adaos de trass sau praf de cărămidă.

Săptămână de săptămână, coordonatorii proiectului din cadrul Fundației au fost prezenți pe șantier alături de reprezentații firmei constructoare, arheologi și specialiști în conservarea lemnului ori ingineri structuriști, dar și de dirigintele de șantier și de arhitectul proiectului. În jurnalul de intervenție al lucrărilor a fost marcat și măsurat constant progresul. Începând cu 18 decembrie, lucrările de restaurare au fost sistate, pe perioada anotimpului rece, aceastea urmând să fie reluate în luna martie.

În ceea ce privește acțiunile alături de comunitate, au fost organizate trei ateliere pentru 25 de copii și tineri din sat și două școli de vară alături de voluntarii Fundației. În total, 10 voluntari din diferite colțuri ale țării au desfășurat activități și workshopuri cu diferite teme pentru tânăra generație din sat. Acestea s-au desfășurat în condiții de distanțiere, în conformitate cu dispozițiile din perioada respectivă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*