FOTO: Zile de foc pentru pompierii noștri

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns, în ultimele 48 de ore, unui număr de peste 90 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.

De asemenea, în această perioadă peste 80 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD.

Totodată, pompieri militari sibieni au intervenit în această perioadă pentru localizarea și lichidarea
a 6 incendii dintre care trei incendii manifestate la vegetația uscată, litieră și resturi vegetale ( în localitățile Dumbrăveni, Hoghilag, Mălâncrav și Agnita ), unde au ars peste aproximativ 5 ha de vegetație uscată, litieră și resturi vegetale.

Alte trei incendii s-au produs după cum urmează:

• Incendiu anexă gospodărească în localitatea Sebeșul de Sus ( in data de 12.04.2021 ). Pompierii militari din cadrul punctului de lucru Avrig și membrii SVSU Racovița au intervenit prompt pentru lichidarea acestuia. Au ars 2 anexe gospodărești, învecinate (magazii) pe o suprafață de cca 40 mp precum și elemente de construcții și furaje care se aflau depozitate. Cauza probabilă de izbucnire a fost determinată de utilizarea focului deschis în spații deschise.

• Incendiu cameră de locuit în localitatea Șaroș pe Tîrnave. (în data de 13.04.2021) A intervenit pompierii punctului de lucru Dumbrăveni și un echipaj SMURD precum și membrii SVSU Dumbrăveni. Nu au fost semnalate victime. A ars cca 9 mp dintr-o încăpere.

• Incendiu autoturism, municipiul Mediaș, str. Grădinarilor (în cursul nopții trecute 14.04.2021). A intervenit de urgență un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului Mediaș. A ars autoturismul în totalitate din cauza unui curtcircuit electric.

De asemenea, echipaje de pompieri militari din cadrul subunităților au continuat desfășurarea pe raza județului Sibiu a 4 acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile Covid -19 impuse și transmiterea acestora prin intermediul sistemului audio.

ISU: Reamintim cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:

 purtarea măștii astfel încât atât nasul cât și gura să fie acoperite;
 igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;
 evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*