Franța – o inimă care a bătut pentru Marea Unire

Sub semnul evenimentelor culturale dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, în zilele de 1 și 2 noiembrie 2018, se vor desfășura o serie de manifestări omagiale care vor evidenția contribuția Franței la înfăptuirea Marii Uniri. Întregul program de evenimente este organizat și susținut de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale ale României, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, în colaborare cu Primăria Orașului Săliște, Școala Gimnazială „Aurel Decei” Gura Râului și Grădinița Nr. 5 Sibiu.

Manifestările din prima zi, 1 noiembrie, se vor derula în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. G. Barițiu, nr. 5, Corp A, et.2) și vor debuta la ora 10:00 cu intonarea imnurilor de stat ale României și Franței. După cuvintele de deschidere ale reprezentanților organizatorilor principali și alocuțiunile oaspeților și ale autorităților centrale și locale, în cadrul conferinței, vor avea loc trei sesiuni de expuneri publice, susținute de reprezentanți ai instituțiilor organizatoare locale și de membri ai altor instituții românești sau internaționale, precum: Pascal EVEN și Marc CHESNEL, membri ai Academiei de Științe, Litere și Arte din La Rochelle (fondată în anul 1732), Prof. Dr. Alexandru HERLEA, președintele Asociației „La Maison Roumanie” din Paris, Prof. Dr. Silviu BORȘ, director al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Dr. Alexiu TATU, directorul Serviciului Județean Sibiu al Arhivelor Naționale ale României și cadre didactice de la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu.

Moderatorii expunerilor din prima zi vor fi Dr. Ioana CIOCAN și Dr. Tiberiu COSTĂCHESCU, profesori în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Manifestările vor fi însoțite momente artistice.

În cea de-a doua zi, 2 noiembrie, evenimentele vor avea loc în spațiul Colegiului  Național „Octavian Goga” Sibiu (Str. Mitropoliei, nr. 34, Sala 30) începând cu ora 10:00. Cuvântul de deschidere îi va aparține directorului Colegiului, Prof. Laura DUMITRU. După intonarea imnurilor naționale ale României și Franței și rostirea mesajelor academicienilor invitați de la Academia de Științe și Litere din La Rochelle, va avea loc o suită de manifestări culturale, muzicale și artistice susținute de profesorii și elevii Colegiului  Național „Octavian Goga” Sibiu, dintre care enumerăm: momente literar-istorice, recital de poezie în limba franceză, dansuri populare, expoziții tematice.

Tot în ziua de 2 noiembrie, la Primăria Orașului Săliște (str. Ştează, nr. 9, Jud. Sibiu) va avea loc ceremonia de dezvelire a unei plăci comemorative, moment care va marca trecerea unui secol de la vizita Generalului Henri Mathias Berthelot în localitatea Săliște (2 ianuarie 1919).

Derularea acestor manifestări omagiale se adresează tuturor celor care doresc să păstreze în memorie momentele care au dus la înfăptuirea Marii Uniri, precum și acelora care vor să afle mai multe despre susţinerea diplomatică și militară a cauzei românești de către Franța în timpul Primului Război Mondial.

PROGRAM

1 noiembrie 2018, ora 10:00, Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA

  •  Imnul României, interpretat de Reuniunea Română de Câtăi Săişe – dirijor: Prof. Florin Soare
  •  Imnul Franţei, interpretat de Corul Colegiului Naţonal ,,Octavian Goga”- dirijor: Prof. Alina Morcan
  •  Binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit al Ardealului, Prof. Dr. Laurenţu Streza, membru de onoare al Academiei Române şi membru corespondent al Academiei de Litere, Şiinţe şi Arte din La Rochelle
  •  Cuvinte de întâmpinare, rostite de Dr. Silviu Borş directorul Bibliotecii Judeţne ASTRA; Prof. Laura Dumitru, directorul Colegiului Naţonal ,,Octavian Goga”; Dr. Alexiu Tatu, directorul Serviciului Judeţan Sibiu al Arhivelor Naţionale ale Româiei
  •  Alocuţuni ale oaspeţilor şi ale autorităţilor centrale şi locale
  • Conferențiar Academician Pascal Even, preşedintele Academiei de Şiinţe Litere şi Arte din La Rochelle: Les relations franco-roumaines et l’édification de la Grande Roumanie
  •  Excelenţa Sa Prof. Dr. Alexandru Herlea, preşedintele Asociaţei ,,La Maison Roumaine”: L’Association ,,La Maison Roumaine” de Paris et le Centenaire de la Grande Union
  •  Prof. Dr. Ioan Drăgan, Serviciul Judeţan Cluj al Arhivelor Naţonale ale Româiei: Arhiva necunoscută a lui Alexandru Vaida Voievod
  •  Prof. Dr. Florin Câtic, Serviciul Arhivelor Naţonale ale Româiei: Generalul Berthelot şi Misiunea militară franceză la Iaşi
  •  Dan Mihai Banciu: Restituiri. Cântec de căăie şi suită populară, în interpretarea grupului folcloric ,,Floare de bujor” din Gura Râlui, coordonat de Prof. Paraschiva Cîpean
  •  Conferențiar Academician Marc Chesnel, Academia de Litere, Şiinţe şi Arte din La Rochelle: Les auteurs français et la Terre roumaine
  •  Prof. Dr. Pavel Moraru, Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu: Vizita generalului Victor Pétin în Basarabia din anul 1920
  •  Prof. Dr. Ioana Creţ, Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu: Octavian Goga în slujba Unirii sub semnul ASTREI – de la vicepreşdinte al Consiliului Naţonal al Unităţi Române din Paris la membru în Consiliul Dirigent şi ministru în România Mare
  •  Prof. Adrian Neamţ, Colegiul Naţonal ,,Octavian Goga”: România ca proiecţe discursive în limbajele oficiale
  •  Prof. Dumitru Cîpean, Şoala Gimnazială,,Aurel Decei”: Portret de ţăran şi de meseriaş român din Gura Râului în 1918
  •  Balada lui Ciprian Porumbescu, în interpretarea domnişarei Cătălina Benghea, elevă a Colegiul Naţonal ,,Octavian Goga”
  • Conferinţiar Prof. Dr. Rodica Brad, Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu: Contribuţia Reginei Maria a României la înfăptuirea şi recunoaşerea internaţonală a Marii Uniri din 1918
  • Prof. Marius Boromiz, Liceul Tehnologic ,,Ioan Lupaş Săişe: Vizita Generalului Berthelot în Sălişe din 2 ianuarie 1919
  • Dr. Alexiu Tatu, Serviciului Judeţan Sibiu al Arhivelor Naţonale ale Româiei: Documente în limba franceză în fondurile şi colecţiile Arhivelor Naţonale ale Judeţlui Sibiu
  • Prof. Dr. Silviu Borş Biblioteca JudeţanăASTRA: Carte franceză în Fondul Secret al Bibliotecii Judeţene ASTRA
  • Prof. Dr. Tiberiu Costăchescu, Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu: La Roumanie-l’état toujours aimé par la France
  • Cântece folclorice şi patriotice, interpretate de Reuniunea Româă de Câtăi din Săişe – preşdinte Preot Ioan Ciocan-, dirijor Prof. Florin Soare
  • Imnul Europei, interpretat în franceză şi româă de ansamblurile corale reunite

Moderatorii evenimentului: Dr. Ioana Ciocan ş Dr. Tiberiu Costăchescu

2 noiembrie 2018, ora 10:00, Colegiul Naţonal ,,Octavian Goga”Sala 30

  •  Program festiv, deschis de discursul directorului Colegiului, Prof. Laura Dumitru
  •  La Marseillaise şi Deşeaptă-te române, în interpretarea Corului dirijat de Prof. Alina Morcan. Pe parcursul derulăii manifestăii, corul va intona şi alte câtece patriotice: Treceţi batalioane, Imnul eroilor, Hora Unirii
  •  Mesajul academicienilor Pascal Even şi Marc Chesnel de la Academia de Litere, Şiinţe şi Arte din La Rochelle
  •  Montaj literar-istoric – coordonat de Prof. Georgeta Luca, Mihaela Chioar în colaborare cu Prof. Mirel Mateescu-Istrate şi Minodora Beza – traducerea textului în limba franceză. Montajul se va încheia cu recitarea poeziei Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie acompaniată de Balada lui Ciprian Porumbescu, în interpretarea elevei Căăina Benghea
  •  Cuvântări, rostite de Prof. Georgeta Luca: Unirea este mesajul ce vine de departe, şi Prof. Lidia Pircă: Octavian Goga – ardere şi zbucium pentru atingerea idealului naţonal
  •  Recital de poezii semnate de Octavian Goga, în limba franceză: Prof. Lidia Pircă în colaborare cu Prof. Mirela Istrate-Mateescu şi Minodora Beza – traduceri în limba franceză
  •  Cuvinte care înalţă. Cuvâtări dinspre magister înspre discipoli: Prof. Ramona Vişan: Sub steagul Marii Uniri cu şi fără arme, şi Prof. Adrian Neamţ: România ca proiecţe discursive în limbajele oficiale
  •  Dansuri populare – grup de la Junii Sibiului; Denisa Popa, MihălăIonuţ și Bolohan Olimpia
  •  Grăiniţa în zi de sărbătoare, Grăiniţa Nr. 5 – director Prof. Doiniţa Costăchescu -, instructor Prof. Dorina Ţlea
  •  Organizaţia Tinerilor din Sibiu, Cu Dumnezeu, cu neamul şi cu neamurile. Coordonator: Prof. Carmen Jinariu
  •  Dinspre trecut înspre prezent ş viitor. Dr. Alexiu Tatu, Serviciul Judeţan Sibiu al Arhivelor Naţonale ale României
  •  Hora Unirii, în interpretarea celor prezenţi

N.B. În holul mare va fi organizată expoziţa Chipurile şolii, chipurile familiei, chipurile ţăii, iar pe holul dinspre Sala 30 elevii Colegiului vor înfăţişa Galeria personalităţlor Marii Uniri – române şi franceze

Ora 13:00, Primăia Oraşlui Sălişte

  •  Dezvelirea unei plăci comemorative, la un secol după vizita Generalului Berthelot în localitatea Sălişte- 2 ianuarie 1919
  •  Alocuţiunea primarului Horaţiu Dumitru Răuciu
  •  Istoria şi marile ei împliniri. Profesor Marius Boromiz, directorul Liceului Tehnologic ,,Ioan Lupaş Sălişte
  •  Concert coral, al Reuniunii Române de Cântări Săltişe

P.S. În cursul celor două zile, gazdele evenimentului vor asigura traducerea tuturor mesajelor, intervenţilor, comunicăilor şi dialogurilor în limbile româă şi franceză.


VM

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*