Garda Naţională de Mediu “curentează” braconierii piscicoli din zona Dunării

În perioada 9-14 iulie, comisarii Gărzii de Mediu, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Poliţie Delta Dunării, având în dotare două ambarcaţiuni şi trei autospeciale, au întreprins un control pe fluviul Dunărea, de la Hârşova, Giurgeni, Braţul Borcea de la Stelnica până la Gura Călmăţui. Acţiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea braconajului piscicol şi a exploatării de agregate minerale pe cursul fluviului Dunărea.
Pe traseul Hârşova – Giurgeni, echipele de control au avut surpriza să primească din partea unui grup de persoane oferta de a cumpăra o importantă cantitate de peşte (sturioni), precum și icre aparținând acestor specii, gata ambalate în borcane de sticlă de aproximativ 300 de grame fiecare. Tot în flagrant au fost surprinsă o persoană ce pescuia ilegal cu aparat de pescuit electric, având asupra sa toată aparatura necesară. Din cauza refuzului de a se legitima, precum şi a unei atitudini agresive față de echipa de control, acesta a fost încătuşat.
În urma acestei acţiuni s-au constatat cinci infracţiuni pentru care au fost întocmite deja actele premergătoare începerii urmăririi penale, au fost aplicate 10 amenzi contravenţionale și au fost reţinute în vederea confiscării aproximativ 2.000 metri de plasa monofilament şi alte unelte de braconaj, două ambarcaţiuni tip Lotca, un motor Yamaha, un autoturism marca Ford Fiesta, precum şi o importantă cantitate de peşte şi icre negre ce au fost predate în vederea valorificării, se arată într-un comunicat al GNM.
„Comisariatul General al Gărzii de Mediu avertizează că astfel de acţiuni de verificare şi control vor continua şi în perioada imediat următoare, în dorinţa de a descuraja şi combate braconajul piscicol din Delta Dunării şi de pe fluviul Dunărea”, a declarat comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, sibianul Bogdan Trif.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*