Gastronomia și tradițiile fac casă bună la festivalul „Bujorul de munte”

În 29 și 30 iunie, Gura Râului va fi în sărbătoare, căci bujorul de munte, tradițiile pastorale, gastronomia specifică locului, cântecele și dansurile ciobănești vor fi celebrate la cea de-a XVI-a ediție a festivalului „Bujorul de Munte”.

Este singurul festival din judeţ ce asigură o vedere unitară, de ansamblu, asupra tuturor segmentelor vieţii tradiţionale, de la port tradiţional la obiceiuri, de la cântece şi dansuri populare la meşteşuguri şi gastronomie tradiţională. Prin concept și evenimentele programate, festivalul „Bujorul de munte” răspunde obiectivelor generale ale Programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019.

Festivalul se deschide sâmbătă, 29 iunie, ora 18.00, cu o cină ca la stână, organizată în aval de baraj, la poalele Munților Cindrel. Vor fi degustate preparate tradiționale, precum bulzul ciobănesc și tocană la ceaun, iar spectacolul culinar va fi completat cu ritmuri populare, grație recitalurilor susținute de ansamblul „Bujorul de munte” din Gura Râului și invitați de marcă ai cântecului popular românesc. Seara se încheie cu un foc de tabără, ce va fi aprins la ora 22.00.

Duminică, 30 iunie, ora 11.30, are loc primirea oficială a oaspeților la poarta de intrare în comună, urmată de Jocul Junilor gureni, în fața bisericii, la ora 12.00. Apoi, localnicii și oaspeții urcă la baraj pentru a se bucura de gastronomia tradițională și spectacolul muzical-coregrafic, în compania Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” și a unor soliști de renume.

Festivalul se adresează unui public care provine din toate categoriile de vârstă şi toate mediile sociale, localnicilor comunei Gura Râului, locuitorilor comunelor învecinate, turiştilor români şi străini.

Organizatori și parteneri

Festivalul „Bujorul de munte” este organizat de Primăria şi Consiliul Local Gura Râului, Consiliul Județean Sibiu, CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu, în parteneriat cu: Asociația de Înfrumusețare a Comunei Gura Râului, Asociația Pensiunilor Turistice din Gura Râului, ANAR-CRFP Sibiu, Regia Publică Locală Ocolul Silvic Gura Râului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*