Ghidul alegătorului

Secţiile de votare pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale s-au deschis, la urne fiind aşteptaţi peste 18 milioane de români.

În ţară, sunt organizate 18.748 de secţii de votare. Potrivit AEP, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este 18.217.411.

Lista secţiilor de votare poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secţiilor de votare. Alegătorii pot afla la ce secţie de votare sunt arondaţi accesând www.registrulelectoral.ro.

Alegătorii din ţară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.

Potrivit AEP, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante.

Ca şi în primul tur, operaţiunile privind numărarea voturilor, inclusiv a celor prin corespondenţă, sunt înregistrate video şi audio şi se desfăşoară în prezenţa tuturor membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a persoanelor acreditate.

Persoanele acreditate să asiste la efectuarea operaţiunilor electorale la primul tur de scrutin sunt de drept acreditate să asiste la efectuarea acestor operaţiuni şi la al doilea tur.

Votul pentru românii din străinătate a început vineri. De asemenea, românii din străinătate au putut vota la acest scrutin prin corespondenţă.

Secţiile de votare din ţară pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se vor închide la ora 21,00. Votarea poate fi prelungită până la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21,00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara acestuia.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*