Gratis la muzee-Muzeele sibiene se întrec anul acesta în expoziţii şi evenimente speciale

Colecţii bisericeşti, expoziţii, muzică tradiţională din Balcani, muzică populară, maraton gastronomic, film şi teatru de umbre se numără printre ofertele acestei ediţii a Nopţii Muzeeelor, care va avea loc sâmbătă, 18 mai.

Cea de-a IX-a ediţie a evenimentului aduce la Sibiu o serie de manifestări inedite pentru iubitorii de cultură. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului ne invită să descoperim, începând cu ora 11.00, „Comorile din casa din Şimon“, expoziţie urmată de un festin pe cinste la maratonul gastronomic transilvănean care va începe la ora 13.00 şi se va încheia a doua zi dimineaţă, la ora 1.00. Parcurgând jaloanelor diverselor etnii, vizitatorii se vor putea delecta cu bucate alese, preparate chiar sub ochii lor.

Muzică şi teatru

Festinul culinar va fi acompania de la ora 21.00 de Fanfara Gypsy Airlines din satul Zece Prăjini, care vor cânta timp de o oră în zona Târgului de Ţară. Pe scena de pe lac vor răsuna acorduri de muzică populară, şase tineri interpreţi de la Şcoala Populară de Artă şi Meserii „Ilie Micu“, urmând să dea tonul de la ora 19.30. Şi după atâta mâncare, dans şi voie bună, vă puteţi odihni vizionând filmul „Satul de demult în Muzeul Astra“, începând cu ora 21.30. Nici cei mici nu au fost uitaţi în această noapte specială, astfel că Etno Tehno Parc va găzdui de la ora 20.30 spectacolul muzical „Greierele aproape faimos“, pus în scenă de actorii Teatrului Gong. O oră mai târziu, vine rândul celor un pic mai mari, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, să păşească în lumea basmelor. „Greuceanu“ prinde viaţă cu ajutorul umbrelor, în cadrul proiectului educaţional „Obiect şi poveste. Teatru de umbre la Muzeul Astra“, iniţiat de studenţii departamentului de artă teatrală al ULBS.

Program naţional

Ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor cuprinde şi o caravană ce va porni la ora 17.00 de la Muzeul Civilizaţiei Populare şi va valorifica colecţiile orăşeneşti, parohiale şi săteşti, pe traseul Sibiu-Avrig-Cârţişoara-Nou Român-Cârţa-Sibiu. Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder“ va aşteaptă de la ora 20.00 la o serie de expoziţii de dansuri japoneze, origami şi arte plastice, urmând ca de la ora 20.30, grupul Einuiea să propună un concert cu influenţe din muzica şi cultura niponă. Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus“ găzduieşte, în noaptea de 18 mai, expoziţia ghidată „Strădaniile colecţionarului. Pasiuni… amintiri… idealuri… cărţi… obiecte“, dedicată etnografului şi colecţionarului Horst Klusch. În premieră anul acesta, Complexul Naţional Muzeal „Astra“ a fost cuprins în proiectul „Noaptea Muzeelor în 4 acte: Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu“, coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

În tot judeţul

Unsprezece muzee, colecţii bisericeşti sau colecţii particulare vor fi deschise, în judeţul Sibiu, în Noaptea Muzeelor. Cei care au timp şi interes să „dea o tură“ prin judeţ pot vizita, de pildă, Casa Gazelor Naturale de la Mediaş, biserica fortificată din Axente Sever, muzeul energetic din Sadu, muzeul silviculturii de la Sălişte sau colecţia muzeală a armenilor din Transilvania – găzduită la Dumbrăveni.

Invitaţie la palat

Muzeul Naţional Brukenthal îşi aşteaptă turiştii de la ora 10.00 până la ora 24.00. În Palatul Brukenthal şi la Muzeul de Istorie vor fi deschise doar expoziţiile de la parter şi subsol, care nu au mai fost incluse până acum în program. De asemenea, începând cu ora 21.00 grădinile Palatului, Muzeului de Istorie şi Istorie Naturală vor fi iluminate decorativ.

11

muzee, colecţii bisericeşti sau colecţii particulare vor fi deschise, în judeţul Sibiu, în Noaptea Muzeelor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*