Grecia schimbă regulile pentru turiști – toți cei care intră în țară pe cale terestră vor fi testați la Covid, inclusiv vaccinații

Grecia impune noi reguli pentru turiștii care vor să intre în țară – de azi, toți cei care intră în țară pe cale terestră vor fi testați la Covid-19, indiferent dacă au fost vaccinați sau au trecut prin boală, iar cei care au un rezultat pozitiv vor sta în carantină 10 zile dacă nu sunt vaccinați și 7 dacă sunt vaccinați.

Purtătoarea de cuvânt a MAE a spus, la Digi24, că regula se aplică tuturor celor cu vârste peste 12 ani care intră pe cale terestră în Grecia. Măsura nu se aplică celor care vin cu avionul.

„Există un element de noutate pentru cetățenii care urmează să se deplaseze în Grecia – a fost introdusă recent obligativitatea testării la punctele de frontieră a tuturor persoanelor care intră pe teritoriul elen, indiferent de țara de origine. Asta înseamnă că cetățenii români care vor intra pe cale rutieră în Grecia vor fi testați cu toții, indiferent de țara de origine, iar cei depistați pozitiv vor fi supuși regimului de carantină pentru o perioadă de zece zile, fie la locul de domiciliu, dar în cazul turiștilor vorbim de locații stabilite de autoritățile elene.

Există o categorie specială, pentru cei care au fost imunizați, fie cu vaccin cu doză dublă sau unică și au, totuși, un rezultat pozitiv la această testare, atunci carantina nu mai este de 10 zile, ci de șapte zile, iar în ultima zi de carantină, aceste persoane vor fi supuse unui test PCR.

Și vaccinații vor fi testați. Informațiile le-am primit astăzi de la ambasada României la Atena.

Într-adevăr certificatul digital facilitează libera circulație, dar în sensul asigurării unui acces securizat unitar la verificarea informațiilor privind vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. Fiecare stat-membru rămâne cu competența de a suplimenta anumite elemente, vorbim de o testare rapidă și de a adopta anumite măsuri legată de sănătatea publică.

Copiii sunt exceptați de la testare. Aceste măsuri se aplică persoanelor peste 12 ani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*