Grija pentru patrimoniu, între nepăsare și amenzi

Reprezentanți ai autorităților, mediului economic, instituțiilor de cultură și ONG, dar și alți locuitori ai Sibiului sunt așteptați la o dezbatere publică pe tema „Cum putem încuraja proprietarii conştiincioşi de clădiri de patrimoniu şi descuraja delăsarea şi nepăsarea? Care este raportul optim dintre stimulente și amenzi?”, organizată de Complexul Muzeal Naţional ASTRA, alături de Transylvanet – federaţia pentru patrimoniul transilvănean, pe 15 februarie, de la ora 14.00, la Sala Studio din Piaţa Mică nr. 11.

Dezbaterea se desfășoară în cadrul proiectului „TransylvaNET – Consolidarea societăţii civile pentru dezvoltare prin promovarea patrimoniului” finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Finalitate: propuneri legislative

„Accentul se va pune pe încurajarea luării de atitudine a comunităţilor în ceea ce priveşte stimulentele şi amenzile pentru proprietarii de clădiri de patrimoniu. Astfel, sunt aşteptate la eveniment autorităţile locale, oameni de afaceri, persoane importante din Sibiu şi cetăţeni care vor prezenta în scris şi verbal, conform regulamentului audierii publice, propuneri privind stimulente şi amenzi pentru proprietarii de clădiri monumente istorice. Ulterior evenimentului, depoziţiile scrise colectate de la cei care vor participa la audierea publică vor fi evaluate de o echipă de experţi, care va formula un Raport-sinteză şi în maxim două săptămâni de la dezbaterea publică acest raport va fi trimis către participanţi şi către presă. Federaţia Transylvanet va formula un set de propuneri legislative care să vină în sprijinul proprietarilor de clădiri de patrimoniu, iar aceste propuneri se vor baza pe argumentele şi concluziile prezentate de cetăţeni şi de autorităţile locale în cadrul dezbaterilor publice, care se vor organiza în trei oraşe din Transilvania: Sibiu, Braşov şi Sighişoara“, informează Adelina Cristea, expert comunicare Transylvanet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*