Gripa sezonieră provoacă anual circa 650.000 de decese la nivel mondial

Gripa sezonieră provoacă anual între 291.000 și 646.000 de decese la nivel mondial, conform unei analize a datelor prelevate din 47 de țări.

Cifra depășește estimările anterioare potrivit cărora între 250.000 și 500.000 de persoane ar muri anual din cauza gripei sezoniere, se arată în studiul publicat în jurnalul ”The Lancet”, analiza făcând abstracție de decesele survenite în timpul pandemiilor, informează Agerpres.

”Aceste descoperiri ne amintesc de gravitatea gripei și de faptul că prevenirea acesteia ar trebui să reprezinte o prioritate la nivel mondial”, a subliniat într-o declarație Joe Bresee, director asociat pentru sănătate globală în cadrul Diviziei pentru Gripă a Centrului de Control și Prevenire a Bolilor (CDC) din Statele Unite, coautor al studiului.

În cadrul cercetării, oamenii de știință au calculat numărul deceselor anuale cauzate de gripa sezonieră care au avut loc în 33 dintre țările studiate — reprezentând 57% din populația lumii — care dețineau astfel de înregistrări legate de decese și informații privind supravegherea evoluției gripei sezoniere timp de cel puțin patru ani, între anii 1999 și 2015.

Modelarea statistică pe baza acelor rezultate a fost utilizată pentru a genera o estimare a numărului anual, la nivel mondial, a deceselor ca urmare a bolilor respiratorii asociate gripei.

Informațiile prelevate din restul de 14 țări au fost utilizate pentru a valida estimările din modelele statistice privind decesele ca urmare a bolilor respiratorii asociate gripei.

De asemenea, rezultatele au scos în evidență că cel mai mare număr de persoane decedate din cauza gripei este înregistrat în regiunile cele mai sărace ale lumii și în rândul vârstnicilor. Persoanele de 75 de ani și peste această vârstă și cele care trăiesc în statele din Africa Subsahariană prezintă cel mai mare risc de deces cauzat de boli respiratorii asociate gripei.

Țările est-mediteraneene și din Asia de Sud-Est prezintă un risc ușor mai scăzut, însă prezintă totuși o rată ridicată de decese din această cauză.

În ciuda recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind utilizarea vaccinurilor împotriva gripei în vederea protejării populației cu risc ridicat, puține țări în curs de dezvoltare au programe de vaccinare împotriva gripei sau dețin capacitatea de a produce și de a distribui vaccinuri sezoniere sau pandemice, se arată în studiu.

Autorii cercetării au menționat că aceste noi estimări se limitează la decesele ca urmare a bolilor respiratorii asociate gripei și, prin urmare, ar putea subestima impactul real la nivel mondial al gripei sezoniere.

Infecția gripală poate conduce la apariția sau la exacerbarea altor factori de risc ce sunt apoi menționați drept cauză pe certificatele de deces, precum bolile cardiovasculare, diabetul sau complicațiile asociate, au notat oamenii de știință.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*