Gropoharta Sibiului-O aplicaţie iOS şi Android vine în ajutorul şoferilor

 

Posesorii de smartphone nu mai au nevoie de bătrâna staţie CB pentru a afla de la „colegu’“ starea drumurilor. O echipă de programatori a dezvoltat o aplicaţie mobilă care măsoară, înregistrează şi transmite celorlalţi utilizatori locaţia obstacolelor prin care trece şoferul ghinionist. Mesagerul de Sibiu vă spune, în exclusivitate, care sunt „punctele roşii“ din oraş, dar şi ce părere au edilii despre Gropometru.

 

Harta gropilor, pe smartphone

O aplicaţie iOS şi Android vine în ajutorul şoferilor. Ea înregistrează locaţia obstacolelor de pe şosele, folosind senzorii telefoanelor inteligente, apoi îi avertizează pe cei care trec prin acelaşi loc să reducă viteza. În Sibiu, cele mai multe puncte roşii de pe „gropohartă“ se află pe Şoseaua Alba Iulia şi pe Bulevardul Vasile Milea.

Posesorii de smartphone nu mai au nevoie de bătrâna staţie CB pentru a afla de la „colegu’“ starea drumurilor. O echipă de programatori a dezvoltat Gropometrul. Odată instalat pe telefon, acesta măsoară, înregistrează şi transmite celorlalţi utilizatori locaţia gropilor prin care trece şoferul ghinionist.

La început de drum

Odată instalată şi pornită aplicaţia pe un smartphone aflat într-o maşină, în momentul în care viteza de deplasare atinge 20km/h, începe colectarea datelor. Telefonul mobil consemnează oscilaţiile peste o anumită intensitate folosind senzorul accelerometru, le localizează şi le marchează pe hartă ca gropi. În cazul fericit în care şoferul a evitat o groapă, o poate raporta apăsând butonul roşu. Cei care vor să aibă o statistică a gropilor pe care le-au „bifat“ îşi pot posta rezultatele pe Facebook. Însă dezvoltatorii avertizează că Gropometrul este o aplicaţie aflată la început de drum şi este departe de a fi perfect, de aceea are nevoie de cât mai mulţi utilizatori care să contribuie la completarea Gropohărţii. „Mi se pare o chestie foarte faină şi chiar am de gând să-mi instalez aplicaţia asta, mai ales că mi-am luat de curând un smartphone cu Android. Dacă poţi să-i ajuţi pe alţii cu câte o informaţie din asta rapidă, nu te costă nimic, de ce să n-o faci? Că doar din greşeli învaţă omul şi dacă-s greşelile altuia e şi mai bine“, se amuză Adi, un tânăr taximetrist sibian.

Capcane pe străzile mari

Cu ajutorul Google Maps, sunt înscrise absolut toate denivelările de pe străzile pe care au trecut utilizatorii aplicaţiei. Aceste gropi sunt marcate cu puncte roşii. În municipiul Sibiu, tronsoanele cu cele mai mai multe „capcane“ sunt Şoseaua Alba Iulia şi Bulevardul Vasile Milea, tranzitate zilnic de zeci de mii de maşini. Însă foarte multe obstacole există şi pe străzile Bâlea, Rusciorului, Ştefan cel Mare, Constituţiei, Viitorului, Andrei Şaguna, Rahovei, Nicolae Iorga, Bulevardul Corneliu Coposu sau arterele rutiere din zona Pieţei Cibin.

Tot păţitu-i priceput

Conceptul îi aparţine companiei de dezvoltare web, software și aplicații mobile XL Team, care utilizează metodologia Agile Scrum și principiile Lean Startup. Omul care le-a promovat ideea într-o ţară cu drumuri presărate cratere se numeşte Victor Kapra şi este jurnalist freelancer, blogger specializat în tehnologie şi IT. Membrii echipei au mărturisit că ideea le-a venit după o zi grea de muncă, după ce şi-au suprasolicitat suspensiile autoturismelor pe anevoiosul drum spre casă. „Toată lumea ne întreabă cât de actualizată este harta, din moment ce gropile se mai și astupă și dispar din carosabil. Răspunsul depinde de utilizatori, astfel că dacă avem zece utilizatori care trec prin același loc în care o groapă a fost înregistrată, iar accelerometrul telefonului nu înregistrează o oscilație, atunci groapa nu mai  apare în baza de date. Astfel putem avea și garanta o consistență a datelor de pe «Gropohart㻓, arată unul dintre programatori.

Aproape 8.000 de utilizatori

În acest moment, aplicaţia înregistrează orice oscilație pe care o întâmpină utilizatorii, fie că vorbim despre gropi, guri de canal, denivelări sau limitatoare de viteză. Rămâne ca utilizatorii să mai contribuie cu noi date pentru testare, participând astfel activ la dezvoltarea aplicației, pentru a îmbunătăți algoritmul și descifrarea clară a obstacolelor din carosabil. Pe viitor, echipa care a dezvoltat softul vrea să introducă aceste date în aplicațiile de navigație, astfel încât șoferii să poată fi atenționați din timp de eventualele gropi. În creştere rapidă de popularitate, aplicaţia avea, ieri după-amiază, 7.959 de utilizatori, care au înregistrat 4.510 gropi în toată ţara.

Părerile sunt împărţite

Lucian T., un sibian care lucrează pe maşina unei firme de curierat, se declară şi el încântat de Gropometru. „Eu îl ţin pornit pe telefon toată ziua, nu mi-e frică dacă-mi consumă bateria, că mi-l alimentez oricum de la bricheta maşinii“, explică el. Însă nu toţi sibienii văd utilitatea Gropometrului. Unul dintre sceptici ar fi viceprimarul Virgil Popa, proprietar de SUV, care consideră că străzile noastre sunt suficient de bune. „Personal, nu cred că m-ar interesa o astfel de aplicaţie, pentru că nu călătoresc foarte mult. În ultimele şase luni nu cred că am ieşit mai mult de două sau trei ori din judeţ. Iar în Sibiu, mă refer la judeţ, drumurile sunt destul de bune. Am fost, de exemplu pe Valea Mureşului, în Arad sau pe DN 7 şi am rămas dezamăgit de drumuri. Noi stăm destul de bine la acest capitol, comparativ cu alte judeţe“, a apreciat Popa, contactat de Mesagerul de Sibiu.

200

de străzi a modernizat Primăria Sibiu în perioada 2004-2012


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*