Haine din pungi de plastic și mobilier de carton, printre atracțiile concursului studențesc „Deşeurile pot fi şi artă” | GALERIE FOTO

Concursul „Deşeurile pot fi şi artă”, aflat la cea de-a VI-a ediţie, s-a desfăşurat ieri în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Peste 200 participanţi de la 15 instituţii de învăţământ au prezentat 65 de exponate realizate din deşeuri, cu scopul de a transmite ideea unui viitor eco, în care arta se poate naşte din cele mai neobişnuite materiale.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului (ȘAIAPM).

Pentru primele trei locuri s-au oferit premii în valoare de 800, 600 şi 400 de lei, iar celelalte 13 grupuri participante au fost premiate, la rândul lor, cu menţiuni şi suma de 100 lei. Câştigătorii primelor trei locuri s-au prezentat cu următoarele proiecte: locul I pentru o masă de toaletă din cartoane, realizată de studenţii anului IV la ȘAIAPM, locul II pentru un perpetuum mobile de reciclare a apei, aparţinând elevilor de la Liceul Teoretic Dumbrăveni, şi locul III pentru o canapea din cartoane, realizată de elevele Colegiului Energetic din Râmnicu Vâlcea.

„Premiile au fost oferite de absolvenți ai ȘAIAPM și de actuali studenți. Avem un student în anul I la Montanologie în Rm. Vâlcea, Alexandru Mihalcea, care are un depozit de deșeuri și tatăl lui a oferit 1.000 de lei, de asemenea, Bogdan Mihu, student tot în anul I la Montanologie, a oferit 600 de lei, o absolventă la noi la ULBS la master, Denisa Mihalcea, a oferit alți 600 de lei, iar restul banilor au fost suportați de cadrele didactice și alți studenți care au dorit să contribuie”, a explicat prof. univ. Cristina Moise, organizator al concursului.

Tinerii au prezentat proiecte cu adevărat inovative, pornind de la piese de vestimentaţie realizate din pungi de plastic sau inele de metal, obiecte decorative din cauciuc, plastic sau lemn, până la piese de mobilier în dimensiune reală, cu capacitatea de a susţine greutatea corpului uman.

„Am făcut o canapea reciclabilă din carton pe care o putem folosi în foişor sau, de ce nu, chiar în casă. Am lucrat la ea în jur de o săptămână. Ne-am gândit să venim cu un proiect care să fie util, şi poate fi folosit nu doar în scopul artistic”, povesteşte vâlceanca Andreea Bucur, câştigătoare a locului III. „Sunt folosite 30 tuburi din carton, lipite între ele cu un adeziv și chit format din praf de rumeguş şi aracet, iar vopseaua folosită este pe bază de apă, astfel că întreg mobilierul este pe conceptul eco-friendly”, completează Laura Ungureanu.

Tot din deşeuri au fost realizate diferite coşuleţe pentru Paşti, veioze din sticle de plastic, păpuşi din lemn, chiar şi ferme în cele mai mărunte detalii.

„Am făcut o fermă din dopuri, carton, hârtie și pământ. Am făcut o casă, am pus fân, am făcut copaci și animale, am vopsit dopurile iar în pământ am pus floricele. Am lucrat aproximativ patru ore și jumătate la acest proiect şi suntem o echipă de nouă copii. Participăm de doi ani la acest concurs, anul trecut luând menţiune”, a explicat Carmen Gabriela Brândușel, elevă în clasa a VI-a.

Organizatorii au remarcat efortul depus de fiecare echipă.

 

Școlile participante

  • Colegiul Național „Gib Mihăescu”, Drăgășani (Vâlcea)
  • Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” Rășinari
  • Liceul Tehnologic „I. C. Brătianu”, Drăgăşani
  • Liceul Teoretic Dumbrăveni
  • Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian”, Agnita
  • Colegiul „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea
  • Colegiul Energetic Rm. Vâlcea
  • Liceul de Artă Sibiu
  • Colegiul Agricol „D.P. Barcianul” Sibiu
  • Colegiul Național „Doamna Stanca” Făgăraș
  • Școala Gimnazială nr. 2 Sibiu
  • Liceului Tehnologic „I. Şenchea“ Făgăraş
  • Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” Cisnădie
  • Liceului „Constantin Brâncoveanu” Horezu
  • Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu


text și foto: Iulia ANDRAȘ

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*