Halloween gastronomic la ULBS

Proiectul „Valori ale cunoașterii tradiționale în susținerea Regiunii Gastronomice Europene Sibiu 2019“, derulat de Universitatea „Lucian Blaga“ Sibiu, prin Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, a marcat o nouă activitate – Halloween studențesc.

Evenimentul s-a desfășurat în seara zilei de 31 octombrie, în cadrul Complexului studențesc ULBS, situat pe Bulevardul Victoriei. Aici au fost degustate deserturi pe bază de dovleac, ingrediente locale și inovative (dulceață de dovleac cu mere și scorțișoară, plăcintă cu dovleac, guacamole). La eveniment au participat peste 100 de studenți români și străini, alături de cadre didactice universitare. Toate preparatele au fost bine primite, aprecierile din partea studenților fiind pozitive, toți dorindu-și să le găsească și în restaurantele orașului Sibiu.

Realizarea evaluării prin degustare și intervievare a fost prilej de socializare între studenți și cadre didactice, seara continuând cu muzică și dans, în costume și decoruri de sezon.

Proiectul are loc în perioada septembrie – noiembrie 2017 și își propune conștientizarea publicului sibian cu privire la oportunitățile dezvoltării economice sub agenda Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*