HC Sibiu joacă primul meci din 2019 pe teren propriu

HC Sibiu va disputa mâine primul meci pe teren propriu din 2019.

Handbaliștii sibieni vor primi vizita celor de la HC Szejke Odorhei, partida fiind programată la ora 17:30, în Sala Transilvania.

Etapa a 3-a a Diviziei A, din partea a doua a campionatului, aduce primul meci acasă al „urșilor” sibieni. Handbal Club Sibiu va da piept cu formația clasată pe locul 2 în clasamentul Seriei D, HC Szejke Odorhei. În turul primei părți a campionatului, cele două oponente au remizat în Sala Transilvania, scor 22-22.

Oficialii echipei sibiene au la dispoziție întregul lot pentru meciul de mâine și speră într-un joc bun. „Întâlnim miercuri pe HC Szejke Odorhei în primul joc oficial de pe teren propriu din 2019. O să avem o partidă dificilă, contra unei echipe bune, cu șanse reale de a accede la turneul de baraj pentru promovarea în Liga Națională. Credem că o să fie un joc foarte disputat între două echipe de valoare apropiată, chiar dacă, pe hârtie, în clasamentul Seriei D, ei stau mai bine ca rezultate și implicit punctaj. O să încercăm să luăm toate punctele din acest meci, avem și tot lotul apt de joc, dar, repet, avem un joc dificil în față”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu.

După partida de mâine, HC Sibiu se pregătește pentru o nouă confruntare care va avea loc în această săptămână. Handbaliștii sibieni vor juca sâmbătă, 23 februarie, în deplasare cu CS Minaur Baia Mare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*