Fără un acoperiş decent deasupra capului, fără utilităţi, haine groase sau posibilitatea de a-şi cumpăra medicamente, mii de sibieni nu ştiu dacă vor mai ieşi din iarnă. Mesagerul de Sibiu continuă să vă prezinte dramele câtorva dintre ei, în speranţa că milionarii despre care am tot scris le vor întinde o mână de ajutor. Măcar în prag de sărbători.

Cantina de pe Constituţiei este doar unul dintre locurile unde se adună, zi de zi, năpăstuiţii Sibiului

Cantina de pe Constituţiei este doar unul dintre locurile unde se adună, zi de zi, năpăstuiţii Sibiului

 

Anişoara Răducanu creşte două fetiţe – una de 8 ani şi jumătate, iar alta de 6 ani. Are o singură dorinţă: o cameră unde să locuiască alături de copiii cărora le-a dat viaţă. Stă de 15 ani în chirie, unde cu greu reuşeşte să plătească lunar cei 300 de lei. Familia se întreţine din alocaţia fetiţelor şi un ajutor de 30 de lei. „Am noroc cu administratora, care este înţelegătoare şi îi e milă de copile şi ne mai păsuieşte. Aşa reuşesc să plătesc chiria în rate“, explică femeia în vârstă de 38 de ani. De vreo şapte ani, vine zilnic la cantina de pe Calea Guşteriţei. Iar din 2000 se zbate să obţină o locuinţă socială. „Am tot depus dosare şi n-am primit nimic. Asta îmi doresc cel mai mult: ca fetiţele să aibă o locuinţă stabilă, măcar o cameră unde să stea, să nu mai fim nevoite să ne mutăm dintr-o chirie într-alta“, mărturiseşte Anişoara. Suferă şi de un handicap, iar de anul acesta a fost reîncadrată de la gradul 2 la gradul 3, aşa că ajutorul i s-a redus la doar 30 de lei. „Eu nu am carte multă şi nu am înţeles exact de ce, dar am cheltuit o groază de bani cu actele şi comisia a decis să îmi reducă gradul de handicap. Deşi eu depindeam de banii aceia, pentru că sunt alţii sănătoşi, care lucrează şi n-au nimic şi tot primesc mai mulţi bani!“, exclamă revoltată sibianca.

Handicap da, beneficii ba

 

Elena Langa este un alt caz disperat care a venit să ne ceară ajutorul. Povestea ei este asemănătoare cu cea a mamei din Roşia Montană care împleteşte ciorapi şi coace prăjituri pentru câţiva bani în plus. Şi Elena croşetează în fiecare seară la ciorapi şi căciuli, pe care speră să câştige câţiva bănuţi, acum că a venit frigul. În rest, merge ziua la curăţenie, pe unde este nevoie. Pentru a reuşi să-şi întreţină cei doi copii. Are un băieţel de 7 ani, bolnav de inimă, şi o fată studentă în anul III. Sunt lumina ochilor ei. De fapt, singura bucurie care i-a mai rămas. De şase ani, locuieşte cu chirie într-un bloc din Lazaret. Până de curând, plătea 65 de lei pe lună. „Am tot plătit chirie, până am aflat că persoanele cu handicap grav, cu este cazul meu, sunt scutite. Acum trebuie să-mi dea ei înapoi 200 de lei, dar spun că nu au bani“, critică femeia. Ajutorul de handicap pe care-l primeşte se ridică la 238 de lei pe lună. La aceştia se adaugă alocaţia băiatului. „Mai merg şi mai fac curat pe unde este nevoie. De mai bine de un an de zile venim la cantină pentru o masă caldă, iar zilele astea mă zbat să reuşesc să obţin alimentele de la UE“, ne arată ea.

 

Masa săracilor. În familie

 

De mai bine de doi ani este paralizat, iar nepotul său este cel care-l îngrijeşte şi îl aduce zilnic la cantina socială pentru o masă caldă. „Trăiesc doar din ajutorul social şi ne descurcăm foarte greu. Când e foarte frig afară, nu rezist pe drum şi atunci trebuie să-mi aducă nepotul mâncarea acasă“, povesteşte Zamfir Lăcătuş, un sibian în vârstă de 74 de ani. La aceeaşi masă a venit să mănânce şi fiica sa, care nu se află într-o situaţie mai fericită. Stă în chirie de mai bine de 20 de ani, împreună cu cei şapte copii ai săi. În fiecare lună, scoate din buzunar câte 500 de lei, pentru modestul acoperiş, în condiţiile în care singurul venit al familiei este alocaţia copiilor. Care ajunge la doar 350 de lei. „N-am încotro şi merg de mai lucrez cu ziua, pe unde apuc. Am mai avut un ajutor social de 50 de lei, dar mi l-au tăiat. Am depus şi dosar la primărie, să primesc şi eu măcar nişte alimente gratuite, dar mi-au zis că depăşesc cota“, plânge Ana Breică, în vârstă de 40 de ani.

 

Bunică „de închiriat”

 

În urmă cu trei ani, s-a schimbat şi viaţa Mărioarei Albotă, care a ajuns să locuiască în gazdă. „Am grijă de fetiţa proprietarei, în schimbul chiriei. Sunt singură, n-am pe nimeni. Soţul mi-a murit. Am doar ajutor social. Înainte, când trăia şi soţul, am stat într-o locuinţă, dar a fost retrocedată şi am fost daţi afară“, povesteşte femeia în vârstă de 60 de ani. Acum, singura sa bucurie este fetiţa pe care o îngrijeşte ca pe propria nepoată. De când nu mai are o casă a ei, depinde şi Mărioara de cantina municipiului. Pentru o masă caldă. „Am făcut cerere pentru locuinţă şi au zis de la Primărie că nu poate să-mi dea, pentru că sunt singură şi sunt alţii, cu copii, care au mai mare nevoie“, spune resemnată femeia. Se mulţumeşte cu puţin şi nu mai speră la multe.

 

La 11 ani, nu poate vorbi

 

Plăteşte facturile, chiria şi întreţine – cum numai ea ştie – doi copii bolnavi. Unul dintre ei suferă de handicap grav. Este povestea Elenei Cutean, care a părăsit comuna Petreşti, din judeţul Alba, în urmă cu trei ani şi s-a mutat împreună cu cei doi copii la Sibiu. Cu speranţa că va reuşi să le ofere celor mici şansa la un trai decent. Am întâlnit-o la cantina socială a bisericii de pe strada Constituţiei. E singurul loc unde această mamă găseşte alinare. Cu mare tristeţe în glas, ne-a povestit despre fiul ei de numai 11 ani care, la scurt timp de la naştere, a făcut un stop respirator care a dus la paralizie. A făcut progrese, dar nu are nici pe departe o viaţă normală. „A început să meargă destul de bine, dar nu poate vorbi deloc. Este o stare de nelinişte continuă… să nu ştii de ce are nevoie, ce-l doare…”, suspină Elena. Micuţul ei are nevoie de tratamente speciale, de investigaţii, care sunt costisitoare iar pensia de boală a mamei şi indemnizaţia de handicap a copilului nu ajung şi pentru medicamente şi pentru chirie. Pe capul familiei nu se pot baza. „Soţul a rămas la Petreşti, fiindcă este accidentat la mână şi nu a reuşit să îşi găsească de lucru în Sibiu. Are grija de mama lui, care este bolnavă, şi trăiesc amândoi din pensia bătrânei”, îşi încheie povestea Elena Cutean.

 

În grija Domnului

 

Tot la cantina de la subsolul bisericii am întâlnit-o pe Doina Sas. Primeşte de acolo pacheţele cu mâncare pentru cei trei nepoţi care i-au rămas în grijă. Fiul ei s-a despărţit de nevastă şi amândoi şi-au luat lumea în cap. Şi-au întemeiat familii noi, fără să mai ştie de nimic de odraslele de 3, 7 şi 10 ani. Tatăl copiilor lucrează pentru o firmă americană la reconstrucţia Irakului. „Trimite bani, dar numai din când în când. Eu îl înţeleg… banii sunt puţini şi trebuie să-i împartă şi cu cealaltă familie. La câteva luni, trimite câte 200 de dolari. Păcat că de copii nu se interesează! Le trimite câte un mesaj când e ziua lor şi cam atât. Dar nici n-a vrut să-mi dea tutela legală, ca sa

putem primi o indemnizaţie”, regretă bătrâna. Se descurcă greu. Noroc cu biserica. „Am apelat la ajutorul părintelui Ioan Coşa acum trei ani şi este foarte benefic. Copiii primesc mâncare, cadouri de sărbători, iar asta mă ajută, mai ales pe timp de iarnă, când gazul e atât de scump”, conchide bunicuţa, lăsându-se în grija Celui de Sus.


Jumătate de milion pentru un judeţ

Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sibiu are în evidenţă un număr de 2.752 beneficiari de venit minim garantat cu plata în octombrie pentru luna septembrie. Suma cheltuită pentru aceşti beneficiari este de 499.847 de lei.

 

 

Implică-te şi tu!

 

Campania socială „Şi ei au dreptul la viaţă: Topul săracilor sibieni” va continua până în preajma sărbătorilor de iarnă. Citiţi şi comentaţi poveştile dramatice şi pe site-ul nostru, www.mesageruldesibiu.ro.

Cunoaşteţi vreun sibian sau o familie care are nevoie de ajutor? Lăsaţi un comentariu pe pagina noastră de internet, trimiteţi un e-mail la redactia@mesageruldesibiu.ro, ori sunaţi la 0269-43.43.00.

Lasă un răspuns