Bătrâni, bolnavi, lipsiţi de adăpost, victime ale violenţei sau nepăsării, o mulţime de sibieni şi-au găsit alinarea prin proiectul Casa Bună, unde o mână de oameni se dedică necondiţionat îngrijirii lor. Asociaţia “Breaking the Wall” funcţionează cu sprijinul unor sponsori precum Consulatul General al Germaniei la Sibiu sau Clubul Economic german

Doru Stăniţiu şi Liviu Mica sunt doi dintre beneficiarii care şi-au găsit liniştea sufletească la Casa Bună din Turnişor

Doru Stăniţiu şi Liviu Mica sunt doi dintre beneficiarii care şi-au găsit liniştea sufletească la Casa Bună din Turnişor

 

 

Beneficiarii ajunşi la Casa Bună au, pe lângă o locuinţă temporară, trei mese pe zi acordate în întregime de către proiect şi acces la utilităţi pentru uz general (duş, maşină de spălat etc.) şi utilităţi necesare reintegrării (telefon, fax, internet, ziare etc.). Pe lângă sprijinul material, aceşti oameni primesc consiliere juridică, socială, psihologică, servicii medicale sau de dezintoxicare, atunci când este nevoie. „În privinţa clienţilor externi, intervenim pe de o parte material, încercând să compensăm pe cât posibil lipsurile care periclitează echilibrul social, psihic sau moral al acestora, prin: ajutor financiar pentru plata taxelor peste iarnă, haine, hrană, medicamente, acces la ziare şi telefon pentru a-şi căuta un loc de munca sau chirie. Toate acestea sunt însoţite de consiliere şi informare constantă din partea noastră. În schimbul ajutorului primit, aceste persoane au obligaţia de a-şi găsi şi păstra un loc de muncă, de a-şi administra bugetul într-un mod organizat şi responsabil, de a frecventa cursurile şcolare şi centrele specializate, în cazul copiilor”, explică reprezentanţii asociaţiei.

Şi-a găsit liniştea

Doru Stăniţiu a fost cioban toată viaţa lui, până când s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut să îndure viaţa plină de lipsuri de la stână. „Am fost cioban cu oile. Asta am facut de tânăr. Am stat cu oile peste tot prin ţară. Dar acuma nu mai pot, pentru că sufăr de astm”, povesteşte fostul păstor. În urmă cu un an, rămas fără leafă şi fără vreun acoperiş deasupra capului, a părăsit satul Nou şi a venit la Sibiu, în căutare de ajutor. Asociaţia umanitară „Breaking the Wall”, prin proiectul Casa Bună, i-a oferit o vorbă bună, adăpost, mâncare caldă şi, mai mult decât atât, un loc unde se sinte acasă. „Nu am pe nimeni, iar casa am vândut-o de când eram tânăr. Am venit la Casa Bună pentru că nu mai aveam unde să stau şi pot să spun că aici mă simt ca acasă. Suntem ca într-o familie aici şi ne gospodărim singuri”, povesteşte sibianul de la centrul din Turnişor.

 

Aruncat în stradă

 

De câteva luni, Liviu Mica face parte şi el din „familia” Casa Bună. Este singurul loc care i-a venit în ajutor bărbatului de 53 de ani, rămas fără locuinţă şi împovărat de probleme grave de sănătate. În urmă cu o jumătate de an, locuinţa socială în care Liviu îşi ducea zilele a fost retrocedată unor moştenitori de drept. Aşa, bărbatul s-a trezit pe drumuri. De atâta supărare, s-a îmbolnăvit de inimă rea şi, la scurt timp, a suferit un infarct. „Stăteam în parc, cu un prieten, şi povesteam. Eram foarte supărat şi nu ştiam ce să mai fac. Apoi m-am trezit în spital, legat la aparate, unde mi s-a spus că am făcut infarct miocardic”, îşi aminteşte el. Sănătatea precară nu-i permite să mai lucreze, iar deocamdată, până când municipalitatea îi va putea repartiza o nouă locuinţă, se bucură de ajutorul celor de la „Breaking the Wall”. „Sunt diagnosticat cu tuberculoză şi am probleme cu inima, iar fără ajutor aş putea muri. Este mare lucru că pot să stau aici, la Casa Bună. Sunt un om crescut la oraş, dar pot spune că condiţiile de aici sunt mai bune decât cele pe care le aveam la mine acasă. Este foarte curat, avem parte de igienă, primim mâncare bună, râdem între noi şi îmi sunt procurate medicamentele pe care nu aş fi putut să le cumpăr“, mărturiseşte omul.

Un suflet salvat

 

Fară adăpost, lipsit de încredere şi într-o stare psihică precară, domnul Watt a ajuns pe mâna asistenţiilor sociali direct din spital. Casa Bună i-a oferit adăpost, îngrijire şi compasiunea de care avea nevoie bărbatul pentru a mai trăi normal. Drama lui se leagă de moartea soţiei, care l-a determinat să se înstrăineze de toată lumea şi să se refugieze în alcool. Se învinuia pentru moartea soţiei şi devenise tot mai vulnerabil. „Îmi era rușine că beau, dar începusem să cred că și vina morții ei o port tot eu. Era prea mult. Simţeam că e mai bine să murim amândoi în același timp”, povesteşte bărbatul. Nu a trecut mult până să ajungă să trăiască pe străzi, fără nicio legătură cu viaţa normală pe care o avea. Ajuns la Casa Bună, oamenii de acolo au reşit să-l stabilizeze pe bărbatul „pierdut” şi de atunci domnul Watt nu a mai a pus gura pe alcool. „E de ajuns un singur pahar, ca să ajung din nou pe stradă”, adaugă el, hotărât. Mult mai stabil, cu sprijinul proiectului Casa Bună, beneficiarul a reuşit să se mute în chirie şi s-a angajat ca îngrijitor într-o şcoală. Acum, după aproape un an de când a plecat din proiect, uneori mai merge să viziteze persoanele de la Casa Bună pentru a le mulţumi.

 

De trei ani în familie

 

Domnul Salaman este un alt beneficiar al serviciilor oferite de Casa Bună. A fost căsătorit şi avea o viaţă normală, până când soţia s-a hotărât să divorţeze şi să-l gonească din casă. A locuit o perioadă la fratele lui, până când acesta s-a căsătorit şi nu a mai fost loc în casă şi pentru domnul Salaman. Ajuns în situaţia de a nu mai avea un acoperiş deasupra capului, cu probleme cardiace grave şi cu o pensie prea mică pentru a se întreţine, a apelat la asociaţia de pe strada Bieltz. Au trecut mai bine de trei ani de când este cazat acolo şi în acest timp a suferit patru atacuri de cord. A fost internat în spital, dar a preferat să primescă îngrijire la domiciliu, adică la Casa Bună. Cu timpul, a devenit mai calm, asumându-şi responsabilitatea de bucătar al casei şi învăţându-i şi pe alţii cum să gătească. Cel mai probabil, va rămâne membru al „familiei” Casa Bună, din cauză că nu îşi permite să plătească chirie, iar starea lui de sănătate este fragilă.

 


Arkadiusz PALUSZEK | preşedinte asociaţia Breaking the Wall

„În funcţie de problemele pe care le întâmpinăm cu fiecare caz în parte, acest parcurs poate dura între şase luni şi un an şi jumătate. Pentu reintegrarea completă, care presupune un loc de muncă stabil, o locuinţă, revenire afectivă şi stabilirea unor relaţii sociale de lungă durată, este nevoie de o perioadă mai lungă de timp, în care noi oferim atât suport material, cât şi susţinere morală.”

Lasă un răspuns