Idei de afaceri

 

Astăzi este ultima zi în care cei 120 de masteranzi ai Universităţii „Lucian Blaga“ Sibiu (ULBS) care au participat la cursul „Bazele Antreprenoriatului“ şi la trainingul „Managementul echipei de lucru“ se mai pot înscrie la concursul „Idei de afaceri“. Tot ce trebuie să facă este să trimită o scrisoare de intenţie pe adresa grant.antreprenoriat@ulbsibiu.ro şi planul de afaceri propus redactat şi semnat de autor în format PDF. Provocarea a fost lanasată de ULBS în parteneriat cu organizaţia studenţească AIESEC şi are ca scop susţinerea spiritului antreprenorial în rândul studenţilor masteranzi, prin premierea celor mai bune planuri de afaceri. Grupul-ţintă este format din studenţi înscrişi la programele de master ale univestităţii, aflaţi în anul II şi care doresc să iniţieze o activitatea independentă sau să implementeze o idee nouă de afacere.

 

12 vor fi selectate

 

Propunerile înscrise vor fi analizate în perioada 18-20 februarie, iar cele mai bune 12 planuri de afaceri vor fi selectate şi supuse jurizării. Primii clasaţi vor primi finanţare pentru deschiderea afacerii, diferenţiat, în funcţie de poziţia ocupată în clasament. Valoarea totală a premiilor acordate se ridică la 12.000 de lei. Anunţarea câştigătorilor precum şi gala de premiere se va face în cadrul unei ceremonii organizate la Centrul de Consultanţă în Afaceri pentru Studenţi, joi 21 februarie, la ora 17:00. Concursul face parte din proiectul „Promovarea antreprenoriatului în mediul universitar“, derulat în perioada 1 decembrie 2011-31 martie 2013 şi are o valoare de aproximativ 940.000 de lei, din care 878.519 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*