Ilegalitate la spital?

Concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Județean Sibiu a fost organizat ilegal, acuză consilierii județeni ai PSD Sibiu.

PSD Sibiu, prin grupul consilierilor săi județeni, solicită anularea concursului pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu și efectuarea unui control de legalitate asupra constituirii comisiei de concurs.

Aleșii social-democrații susțin că respectivul concurs a fost organizat prin încălcarea prevederilor cap. II, art 6, alin. 2, din dispoziția președintelui Consiliului Județean Sibiu nr. 16/2017, decizie prin care a fost adoptat Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de manageri, persoane fizice, ai spitalelor din subordinea Consiliului Județean Sibiu.

”Doi dintre cei trei membri cu drept de vot și notare a candidaților din comisia întocmită pentru concursul organizat în luna aprilie a.c. pentru ocuparea postului de manager al SCJU Sibiu, respectiv doamna jurist Rodica Țârlea și doamna doctor Alina Liliana Pintea nu îndeplinesc niciuna dintre condițiile cerute de Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Sibiu nr. 16/2017, respectiv să aibă experiență de minim 3 ani ca manageri sau calitatea de cadru didactic universitar în specialitatea”Management Sănătate Publică” sau ”Management”. În această situație, concursul nu a fost desfășurat în mod legal, iar rezultatul său este nul”, a declarat Cătălin Stanciu, liderul de grup al consilierilor județeni PSD.

Cei de la PSD consideră că este „interesant cum singurul candidat care și-a depus dosarul pentru funcția de manager al SCJU Sibiu și a promovat fără probleme, din moment ce a concurat de una singură, a fost doamna Liliana Coldea, managerul Spitalului CF Sibiu. Acest spital a fost închis temporar în data de 24 aprilie, după ce patru cadre medicale și doi pacienți au fost depistați pozitiv la COVID-19, situație care pune sub semnul întrebării capacitățile manageriale ale doamnei Coldea”.

Afinitatea pe care o are conducerea Consiliului Județean Sibiu, dispusă să-și încalce propriile dispoziții pentru doamna Liliana Coldea, managerul spitalului CF Sibiu, cea care a promovat în mod îndoielnic concursul pentru ocuparea postului de manager al SCJU Sibiu, este mai veche, potrivit PSD. „Doamna Daniela Cîmpean, în calitate de avocat, este cea care a reprezentat în instanță Spitalul CF și a pierdut procesul pentru revendicarea pavilionului principal al unității sanitare”, dezvăluie social-democrații.

Este de așteptat ca președintele CJ să transmită o reacție la aceste declarații în cel mai scurt timp.

One Comment

  1. george marinescu says:

    Amorțită în jonglerii electorale și în dispute constituționale fără ieșire, România izolată în perioada coronavirusului își poate aminti, fără plăcere, că treizeci de ani de ”merge și așa” nu ne-au deranjat prea des. De la ”nu ne vindem țara” și mineriadele vremurilor, am ajuns la ”mândria de a fi români”. Între timp, am produs un sistem sanitar pe care îl descoperim acum în toată ”splendoarea” sa, unul educațional care livrează analfabeți funcționali, nicio autostradă care să traverseze România de la un capăt la altul și trei-patru milioane de concetățeni plecați în bejenie, pe partea economică. Unii, marea majoritate, sunt apreciați și la locul lor. Alții ne cauzează cel puțin migrene, acum când repopulează mediile deloc salubre din care au plecat.
    Per ansamblu, nu am reușit să finalizăm niciun proiect de țară, atâtea câte au fost. Am trecut de la o tranziție sălbatică, girată de incompetență, la o creștere economică însoțită de corupție masivă pe vremea… PNA. Am fost apoi martorii unei crize economice majore, inexistentă în mintea politicienilor populiști, asociată imediat cu decizii radicale de ”însănătoșire”, insuficient explicate în era ridicării sălilor de sport în pantă.
    În mod neverosimil, a urmat o epocă a glumițelor și a giumbușlucurilor politice dinte palate cu pisici și marinari plus MTO, pentru cunoscători. A fost bruscată violent de un incident Colectiv. Așa, și? Stagnarea deciziilor radicale a continuat. În plus, au apărut personaje cu probleme penale și cu grave carențe de exprimare care ne-au prezentat utopic investiții majore. Mai clar, abilitățile acestora erau în zona manevrării micilor și a lădițelor cu tomate la întâlniri electorale asortate cu discursuri sforăitoare.
    Din punct de vedere sociologic, ne lipsește încă sentimentul cetății, al înțelegerii expresiei de cetățean în adevăratul sens al cuvântului. Folosim în continuare, pe post de truisme, expresii de genul ”rufele murdare se spală în familie”, sau ”gunoiul se ascunde sub preș”, fără a încerca, măcar, să le deslușim sensul nociv în raport cu vremurile. Găsim de cuviință să ne diferențiem antagonic în raport de forma de proprietate a jobului, să mimăm des solidaritatea și să facem poze acolo unde nu suntem prezenți efectiv. Asociem frustrările noastre românești de zi cu zi cu probleme globale și suntem părtași la conspirații inventate de tot felul. Ne dezumanizăm ușor și vorbim urât. Nu facem asta toți deopotrivă, e adevărat. Dar când ne trezim?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*