În 2 aprilie, Sibiul va fi albastru!

Cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, Fundația „Un copil, o speranță“ (UCOS) România organizează duminică, 2 aprilie, ateliere de creativitate tematice pentru copiii sibieni și familiile lor, distribuirea de materiale informative tematice, proiectare de documentare tematice, oferirea de baloane albastre în formă de inimă tuturor participanților din parc și pe tot traseul marșului, marșul conștientizării sub sloganul „Sibiul albastru” pe traseul: parcul Subarini – b-dul Victoriei – b-dul Bălcescu – Piața Mare (orele 17-18).

Cel mai important moment va fi iluminarea în albastru a sediilor Primăriei Sibiu și Fundației UCOS și a Turnului Sfatului între orele 18-24.

„CALEIDOSCOP”, în sprijinul comunității sibiene

UCOS a inaugurat în anul 2007, la Sibiu, Centrul de terapie și recuperare pentru copii cu autism „CALEIDOSCOP”, cunoscut pe plan local și național ca un exemplu de bună practică. Centrul primește zilnic 50 de copii cu autism, din care 46 urmează o formă de învățământ, are 17 terapeuți care oferă 13  tipuri  de  terapii.  21  de  copii  sunt pe lista de așteptare pentru a primi terapii, iar de la inaugurare și până în prezent a oferit terapii și suport de specialitate pentru peste 200 de copii.

La împlinirea a 10 ani de la deschiderea centrului «CALEIDOSCOP», Fundația UCOS își propune să organizeze mai multe manifestări, adresate comunității sibiene, sub deviza «SOS autismul!». Copiii autiști sunt copiii, colegii, prietenii, vecinii noștri. Alăturați-vă și voi acestei mișcări, aduceți copiii la activități, participați la marșul «Sibiul albastru», purtați albastru în ziua de 2 aprilie!“, transmite Elena Miruna Tudorache, președintele Fundației UCOS România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*