În stand-by -DSP Sibiu așteaptă dozele de vaccin antigripal

Deşi s-a scurs deja o săptămână din luna noiembrie, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu nu au ajuns încă vaccinurile antigripale.

Dozele care trebuiau să ajungă la DSP Sbiu la începutul lunii noiembrie se lasă aşteptate. Surse din cadrul instituției afirmă că este foarte posibil ca aprovizionarea să se facă abia peste două săptămâni. „Deocamdată nu am primit vaccinurile antigripale şi nici nu avem niciun comunicat oficial referitor la data la care acestea vor ajunge la Sibiu. Însă nu s-au înregistrat cazuri neobişnuite sau neobişnuit de multe de gripă“, afirmă dr. Simona Berariu, purtător de cuvânt în cadrul DSV Sibiu.

VaccinProgram naţional

Programul de vaccinare se va derula cu sprijinul medicilor de familie, prin urmare pacienţii trebuie să se programeze din timp. De asemenea, vaccinul va fi oferit gratuit unor categorii de risc: copii de la 6 luni la 5 ani, gravide şi persoane vârstnice, la care se adaugă personalul medical, expus prin natura profesiei. Medicii spun că este important ca şi restul sibienilor să se vaccineze, în special cei care intră în contact cu persoane cu factori de risc, mai ales că preţul unui asemenea vaccin pentru cei care nu beneficiază de gratuitate nu este foarte mare: între 20 şi 30 de lei. Campania de vaccinare ar trebui să înceapă la mijlocul lunii noiembrie.

Codaşi la vaccinare

În sezonul gripal 2013-2014, s-au vaccinat 578.057 de români, Ministerul Sănătăţii punând la dispoziţia cetăţenilor gratuit 600.000 de doze de vaccin gripal. Sezonul trecut, doar 9% dintre persoanele de peste 65 de ani s-au vaccinat, în timp ce din populaţia generală s-au vaccinat 2,7%, cea mai mare pondere a persoanelor vaccinate fiind înregistrată în rândul personalului medical, respectiv 54,7%. Circulaţia virusurilor gripale în România a fost asemănătoare cu cea înregistrată în Europa. În cadrul supravegherii virusologice, au fost detectate 397 de virusuri gripale, de 1,6 ori mai puţine comparativ cu sezonul 2012-2013.
Cât costă gripa?

Anul trecut, costul total pentru sistemul de sănătate s-a ridicat la peste 10 milioane de euro, în cazul bolnavilor de gripă, nefiind incluse aici costurile cu medicaţia necesară bolnavilor, ci doar valorile suportate de sistemul public. Totodată, costul tratamentului pentru cazurile de infecţii respiratorii acute severe, rambursat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în urma spitalizării persoanelor bolnave, s-a ridicat la aproximativ 1,6 milioane de euro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*