Încă 8 sibieni infectați cu COVID-19 au decedat. Tilișca iese din carantină

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 23.558 de persoane (dintre care 117 persoane în ultimele 24 de ore).

Până la data curentă au fost vindecate 17354 de persoane, iar 841 persoane au decedat (8 în ultimele 24 de ore), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 332 de persoane, dintre care pe ATI 39 adulți și doi minori. La nivelul județului Sibiu, în ultimele 24 de ore, s-au efectuat 642 de teste.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 1096 persoane aflate în carantină la domiciliu și 1128 persoane în izolare la domiciliu.

Astăzi, 3 aprilie, începând cu ora 16, va fi ridicată măsura carantinei zonale aplicată pentru Tilișca, în urma analizei de risc efectuată de Direcția de Sănătate Publică Sibiu cu avizul INSP.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus, la activităţile de verificare participând 95 de polițiști. Astfel, au fost verificate 937 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 80 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 85 de mijloace de transport, din care 13 mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 111 sancțiuni contravenționale în valoare de 13.250 de lei, dintre care:

– 1 sancțiune în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei;

– 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment aplicate operatorilor economici pentru nerespectarea programului de funcționare. Este vorba despre două fast – food-uri din municipiul Sibiu care nu au încheiat activitatea la ora 18,00;

– 13 sancțiuni contravenționale în valoarede 500 de lei aplicate persoanelor fizice pentru organizarea și participarea la activități în spații pentru care s-au instituit restricții / interdicții;

– 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.750 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

– 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Ieri dimineață, în jurul orei 02,00, pe Calea Cisnădiei, în filtrul instituit la intrarea în localitatea Cisnădie, în urma controlului efectuat asupra unui autoturism condus dinspre Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cisnădie au depistat un sibian în vârstă de 37 de ani, aflat sub măsura carantinei la domiciliu. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei și cu amendă în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.

În cursul zilei de 2 aprilie, jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În contextul instituirii măsurii carantinei în zona UAT Tilişca și orașul Cisnădie, jandarmii și polițiștii sibieni au acționat în filtre amplasate la intrarea în / ieșirea din zonele carantinate, ocazie cu care au fost controlate 2211 persoane și 1614 autovehicule.

În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 9 avertismente scrise și 2 amenzi în valoare de 1500 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse, respectiv o amendă în valoare de 500 lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție individuală și o amendă în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse privind deplasarea/libera circulație.

Totodată, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului au efectuat 25 controale pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Au fost identificate 4 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție și au fost aplicate 4 avertismente.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate patru persoane și o societate comercială. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

În colaborare cu cadrele IPJ Sibiu și ale Biroului Poliție Autostradă, inspectorii DSVSA Sibiu au efectuat două acțiuni de control în trafic, fiind verificate un număr de 36 mijloace de transport. Nu s-au constatat încălcări ale normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*